Pe zi ce trece, dialogul dintre Washington si Kiev devine tot mai incarcat de obstacole, aparent, imposibil de depasit. Purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Richard Boucher, a declarat, ieri, ca Statele Unite sunt nemultumite de informatiile puse la dispozitie de Kiev in problema privind livrarea ilegala de armament Irakului. Este vorba de sistemele radar -Kolciuga-. Boucher dadea de inteles ca oficialii de la Kiev incearca sa joace pe degete Washingtonul, oferindu-i date incomplete, ba chiar eronate.
Prin urmare, partea americana a formulat o serie de noi intrebari, la care Ucraina a fost invitata sa raspunda. Concret, SUA ar dori sa afle detalii suplimentare legate, in special, de activitatea din domeniul militar a Ucrainei. In primul rand, se are in vedere accesul la documentele si protocoalele sedintelor comitetului de monitorizare a exporturilor de armament si de colaborare tehnico-stiintifica, structura ce activeaza pe langa presedintia ucraineana. In al doilea rand, SUA vor sa intre in posesia documentatiei tehnice a statiilor radar -Kolciuga-. In al treilea rand, Washingtonul ar dori sa cunoasca schemele de colaborare dintre Ucraina si Rusia in productia respectivelor instalatii. Iar in al patrulea rand, americanii vor sa le fie prezentate detaliile negocierilor privind incheierea cu China a contractelor de vanzare a radarelor -Kolciuga-.
Care va fi raspunsul presedintelui Leonid Kucima la noile cereri formulate de administratia Bush, ramane de vazut. Totusi, nu este greu de anticipat reactia Kievului: mai mult ca sigur ca autoritatile statului vor refuza sa furnizeze partii americane informatiile solicitate. Desi este evident ca o asemenea atitudine va atrage dupa sine nu doar o deteriorare a raporturilor Ucrainei cu SUA, dar si cu Alianta Nord-Atlantica. Comentand evolutiile de ultima ora ale cazului -Kolciuga-, presa kieveana aprecia, printre altele, ca respectivele informatii -reprezinta secret de stat si militar nu doar pentru Ucraina, ci si pentru Rusia si China-. Citind printre randuri, estimau ziaristii, -sare in ochi intentia Washingtonului de a se folosi de situatia creata pentru a descoperi potentialul defensiv al celor doua state-. Mai mult, constatau analistii, a dezvalui astfel de informatii echivaleaza cu crearea unui precedent, si anume -transmiterea de date deosebit de importante, pe care SUA le-ar putea folosi in raporturile lor cu alte state-. Raportul expertilor americani si britanici nu confirma vinovatia Ucrainei, iar noile elemente solicitate de SUA sunt departe de a stabili daca, intr-adevar, Kievul a vandul sau nu sisteme radar Irakului. Or, acest lucru poate fi speculat cu succes de Kucima, care, in lipsa unor probe concludente, are libertatea de a ignora cererea Departamentului de Stat. In plus, o asemenea informatie poate fi transmisa doar pe baza unei rezolutii ONU sau a Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite. In orice caz, asa sustine partea ucraineana.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















