Home Actualitate Procuror DNA: În ANAF există „filiere” care stopează anchete

Procuror DNA: În ANAF există „filiere” care stopează anchete

DISTRIBUIŢI

La nivelul ANAF ar fi „filiere“ care se ocupă cu protecția unor persoane stopând astfel unele anchete, a declarat, ieri, procurorul DNA, la ședința în care ÎCCJ judecă recursul avocatului Marius Stăncescu și al consilierului superior ANAF, Adrian Gavrilă, împotriva deciziei de arestare. „Există la nivelul ANAF mai multe filiere care oferă protecție și lucrează în vederea sporirii lipsei de tragere la răspundere stopând astfel activitățile de urmărire penală“, a spus procurorul de ședință. Cu privire la solicitarea de eliberare din arest a lui Stăncescu, avocatul său a susținut că decizia Curții de Apel București conține o eroare, în sensul că deși motivarea arestării s-a făcut în baza articolului care se referă la pericolul pentru ordinea publică, pe mandatul de arestare se prezintă un alt motiv, respectiv că inculpatul ar fi vrut să fugă. „Judecătorul fondului a luat decizia prin prisma art. 148 lit. f, iar în motivare se vorbește de art. 148 lit. a, care vorbește de pericolul de fugă a inculpatului. Niciun moment judecătorul fondului nu a vorbit despre o asemenea situație, aceea că Stăncescu ar vrea să fugă iar în acest sens nu există nicio probă“, a spus avocatul Ion Cazacu. În legătură cu acest aspect, apărătorul lui Stăncescu a precizat că în dosar nu există nicio probă care să ateste că, odată pus liber, Stăncescu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Totodată, Cazacu a precizat că în niciuna dintre interceptări clientul său nu pronunță nume de persoane, de situații sau de fapte de corupție, toate acestea fiind pomenite de denunțătorul Antonello Celestini. Potrivit avocatului, denunțătorul Celestini ar fi adus la DNA o sumă considerabilă de bani care ar fi fost înseriată de procurori pentru a fi urmărită după ce urma să fie dată mită, dar la dosar nu există un proces verbal referitor la acești bani. Consilierul superior Adrian Gavrilă și avocatul Marius Stăncescu, acuzați de trafic de influență, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, în urma unei decizii de miercuri a Curții de Apel București.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.