Home Actualitate Natalia Mateuț, reținută în Amsterdam, nu a cerut sprijin autorităților rom?â?Ñne

Natalia Mateuț, reținută în Amsterdam, nu a cerut sprijin autorităților rom?â?Ñne

DISTRIBUIŢI

Fiica fotbalistului Dorin Mateuț, Natalia, a fost reținută în Amsterdam, împreună cu alte trei persoane, pentru că ar fi încercat să-și achite cumpărăturile cu mai multe carduri bancare false, potrivit unui reportaj al AT5. Fotomodelul Natalia Mateuț se afla în capitala olandeză împreună cu iubitul ei și cu alte două persoane. Purtătorul de cuvânt al Poliției Amsterdam, Ron Van Der Veen, a declarat că patru persoane au fost localizate lângă un hotel. Potrivit acestuia, cei patru ar face parte dintr-un grup de falsificatori de carduri. Ron Van Der Veen a spus că judecătorii urmează să decidă cât vor sta cei patru în arest și că banca trebuie să precizeze care este suma cu care a fost prejudiciată în total. Prejudiciul estimat până în prezent este de 80.000 de euro.
Pe de altă parte, șeful secției consulare de la Haga a precizat că pånă acum Natalia Mateuț nu a contactat autoritățile pentru a cere ajutor consular. „Nu am fost contactați nici de poliție, nici de persoanele în cauză“, a declarat luni Mihai Sârbu, șeful secției consulare a Ambasadei din Haga. Oficialul român a explicat că persoanele de cetățenie română reținute pot contacta consulatul fie prin completarea unui formular care se găsește la poliție, fie direct, prin telefon. El a explicat că, în cazul în care nu sunt sesizate, autoritățile române nu pot interveni pentru a oferi sprijin consular. Oficialul MAE a mai precizat că autoritățile consulare din cadrul ambasadei pot fi sesizate 24 de ore din 24 de către cetățenii români, prin intermediul unui număr telefonic de urgență care este afișat pe site-ul ambasadei. Pe de altă parte, tatăl Nataliei Mateuț, fostul internațional Dorin Mateuț, a precizat că își așteaptă fiica în țară pentru a lămuri situația. Părinții Nataliei au mai precizat că nu au angajat un avocat pentru fiica lor, iar mama fotomodelului a explicat că nu se va duce la Amsterdam, adăugånd că are încredere în justiția olandeză. În cel mai fericit caz, dat fiind faptul că Natalia Mateuț nu are antecedente penale, ar putea scăpa doar cu o amendă și cu returnarea sumelor prejudiciate.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.