Anul trecut, consumul mediu de carne, lapte, oua si ulei si-a mentinut tendinta de crestere fata de anul 2003. Incepand cu jumatatea anului trecut, la zahar si produse din zahar a continuat trendul descendent, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.
Si la capitolul consum mediu de paine si produse fainoase s-a inregistrat o scadere: de la 168,2 kilograme pe cap de locuitor in 2003, la 158,2 kilograme anul trecut. Datele referitoare la consumul de paine sunt valabile doar pentru populatia urbana. Datele furnizate de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) indica, pentru 2004, cresteri semnificative ale consumului de carne de bovine si de pasare cu 21,8% si, respectiv, 13,4%, comparativ cu anul anterior. In medie, consumul pe cap de locuitor a fost de 9,5 kilograme de carne de vita si de 22,9 kilograme de carne de pasare. In ceea ce priveste carnea de porc, avansul a fost de numai 0,3%, de la 29,6 kilograme la 29,7 kilograme pe cap de locuitor.
Cantitatea medie consumata de zahar a scazut cu un kilogram, situand consumul individual la 24,6 kilograme/an. La oua si lactate, consumul din 2004 a ramas aproape constant. Romanii au consumat, in medie, 313 oua, comparativ cu 306 bucati in 2003, iar cererea de lapte si produse din lapte a urcat cu 1,5%, pana la 231,1 kilograme/locuitor. Pe de alta parte, consumul de ulei si grasimi vegetale a inregistrat un salt semnificativ, de la 10,4 litri la 11,8 litri, respectiv de la 2,5 kilograme la 4,1 kilograme pe locuitor.
Estimarile facute de MAPDR arata ca romanii vor consuma in 2007 in medie 63,2 kilograme de carne si produse din carne, cu circa 17 kilograme mai putin decat in UE. Pentru 2004, estimarile privind consumul se ridica la 60 kilograme pe cap de locuitor. Datele privind consumul mediu de sucuri si bauturi racoritoare nu au fost centralizate inca, dar se apropie de consumul din statele din Uniunea Europeana.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















