Home În Lume SUA vor avea drum liber către văduvele lui bin Laden

SUA vor avea drum liber către văduvele lui bin Laden

DISTRIBUIŢI

Pakistanul a informat Statele Unite că va permite administrației americane acces direct la văduvele liderului rețelei teroriste al-Qaida, Osama bin Laden, ucis într-o operațiune secretă pe teritoriul acestei țări.
Islamabadul a informat Washingtonul că serviciile secrete pakistaneze, ISI, vor permite accesul la cele trei soții ale lui bin Laden, rămase în viață după uciderea liderului terorist, la începutul săptămånii trecute, în noaptea de duminică spre luni.
Un „acces direct“ înseamnă că agenți ai administrației americane vor putea să le intervieveze față în față și nu doar să trimită întrebări.
Relațiile dintre Pakistan și SUA au înregistrat „suișuri și coboråșuri“ înainte de operațiunea coordonată de CIA, în care a fost ucis teroristul, într-un complex din Abbottabad, la aproximativ 80 de km de Islamabad.
În pofida acestor tensiuni, președintele Barack Obama a declarat că americanii „au putut să omoare mai mulți teroriști pe teritoriul pakistanez decât oriunde altundeva. Nu am fi putut să facem acest lucru fără cooperarea pakistaneză“.
Premierul pakistanez, Yousuf Gilani, a explicat în fața Parlamentului că SUA nu au avut încredere să informeze Pakistanul despre operațiunea Navy Seal, din cauza unor suspiciuni la adresa ISI. În plus, un material de presă a deconspirat vineri presupusul nume al unui oficial CIA de rang înalt, gest interpretat ca o răzbunare a ISI contra CIA.
De asemenea, oficialii americani au declarat că echipa implicată în raidul contra celui mai căutat terorist era suficient de mare pentru a putea face față unei confruntări cu forțele pakistaneze, dacă acestea ar fi ripostat. Oficialii au declarat că erau în așteptare două echipe de specialiști: una pentru a-l îngropa pe bin Laden în cazul în care era ucis și alta formată din avocați, anchetatori și translatori în cazul în care acesta era capturat în viață.
Un sondaj recent arată că 80% dintre americani cred că uciderea lui Osama bin Laden, fără să se încerce capturarea lui, a fost o decizie bună.
În cadrul unui interviu, Barack Obama a spus că a luat fără ezitare decizia de a ordona raidul asupra lui bin Laden. „S-a făcut dreptate. Cred că oricine se îndoiește de faptul că acel criminal nu a primit ceea ce merita ar trebui să-și facă un control la cap“, a declarat președintele.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.