
După ce a fost numit ministru al educației, Cristian Adomniței a promis în primă fază că până în toamna trecută va fi trecut de votul parlamentarilor pachetul de legi ale învățământului prin care se tot așteaptă reformarea sistemului. Eșecul l-a determinat pe Adomniței să prelungească termenul și să avanseze o nouă dată, respectiv sfârșitul lunii decembrie. Numai că ghinionul l-a urmărit de la bun început pe ministru. El a reușit cu chiu cu vai să lanseze spre dezbatere publică acest pachet de legi și, chiar dacă acesta se va afla pe site-ul ministerului până săptămâna viitoare, surse din minister ne-au confirmat faptul că, cel mai devreme, pachetul de legi va fi supus aprobării parlamentarilor abia în luna aprilie.
Și pentru că Adomniței ține cu tot dinadinsul să se afle într-un top al celor mai inconsecvenți miniștri, așa se face că după ce s-a lăudat cu pachetul său de legi tot el o întoarce ca la Ploiești și spune că nu-i așa. Dovadă stă declarația făcută ieri în timpul dezbaterii organizate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Învățământ "Spiru Haret". Adomniței a spus că, deși proiectul de lege existent acum pe site-ul ministerului pe care vremelnic îl conduce prevede contrariul, părinții nu vor fi sancționați și amendați dacă nu-și vor da copiii la grădiniță la vârsta de trei ani. Ministrul a precizat că sunt mulți oameni care au condiții materiale foarte bune și pot să-și educe copiii fără să-i dea la grădiniță. În pachetul de legi ale educației era specificat că părinții care nu-și dau copiii la grădiniță la vârsta de trei ani vor fi sancționați. În opinia ministrului Adomniței, educația timpurie reprezintă cel mai important proiect al MECT. "E mai eficient pentru societate să intervină mai devreme în educația unui copil, decât mai târziu", a spus el. Adomniței a afirmat că, în prezent, în București 32.000 de copii nu au loc în grădinițe, iar la nivel de țară numărul acestora este de 300.000.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















