Saif al Adel, unul dintre cei mai vechi membri ai grupării al-Qaida, a fost numit liderul interimar al acesteia, după moartea lui Osama bin Laden, conform unor informații obținute de presa din Pakistan. Saif al Adel, care poartă numele de război Abu Saif, ar fi fost numit șeful centrului de Control și Comandă, organul care conduce gruparea teroristă. Aceleași surse informează însă că Saif nu va rămâne liderul al-Qaida, ci ocupă această poziție până când Muhammad Mustafa Yamni, care locuiește într-o țară africană, va ajunge în Pakistan sau Afganistan, unde se ascunde nucleul grupării teroriste. Fostul adjunct al lui bin Laden, Ayman al Zawahiri, va rămâne un fel de „patron“ al grupării și va răspunde de contactele internaționale și de centrul de Comandă pentru Militanți.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















