Statele Unite au apreciat ca Iranul va avea nevoie de cel putin cinci ani pentru a-si dezvolta programul nuclear militar. Anuntul a fost facut de purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Richard Boucher, care a afirmat ca s-a ajuns la aceasta concluzie dupa analizele facute de serviciile secrete americane. Ceea ce s-ar putea traduce prin faptul ca Washingtonul nu are nici o intentie de a reactiona militar la aspiratiile nucleare ale Teheranului.
-Comunitatea noastra de informatii a estimat ca Iranul nu va putea fabrica o arma nucleara inainte de inceperea deceniului urmator-, a declarat Richard Boucher, raspunzand astfel articolelor din presa americana, care dezvaluiau ca premierul israelian Ariel Sharon i-a prezentat lui Bush imagini aeriene ale instalatiilor nucleare iraniene. Casa Alba confirmase anterior ca presedintele George W. Bush si premierul israelian, Ariel Sharon, evocasera problema Iranului in timpul intalnirii de luni. Bush i-a transmis lui Sharon ca sustine calea diplomatica pentru a convinge Iranul sa nu dezvolte arme nucleare. -Continuam sa sustinem tarile europene in eforturile de a convinge Iranul sa renunte la ambitiile nucleare militare, iar presedintele a evocat eforturile diplomatice in curs-, a precizat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Scott McClellan.
Condi confirma
De altfel, in cadrul unui interviu publicat de -The Wall Street Journal-, secretarul de stat american Condoleezza Rice (foto) a declarat ca SUA vor decide in aceasta vara daca vor actiona impotriva aspiratiilor nucleare ale Iranului, la Consiliul de Securitate al ONU. Mai mult, Rice a subliniat ca America doreste -o unitate de opinii- in ce priveste Iranul si a afirmat ca dovezile prezentate de premierul Israelului, Ariel Sharon, nu au fost o noutate pentru Washington. Ariel Sharon a afirmat, la inceputul acestei saptamani, ca programul nuclear iranian a intrat intr-un -proces ireversibil- si i-a cerut presedintelui Bush sa ia o atitudine ferma in aceasta privinta. Intors acasa insa, acelasi Sharon a declarat pentru CNN ca Israelul nu va ataca unilateral Iranul si a cerut comunitatii internationale sa actioneze impreuna pentru a stopa ambitiile nucleare ale regimului de la Teheran. La Washington, Sharon a fost intrebat si despre armele nucleare ale Israelului, iar raspunsul a fost acelasi din ultimii ani: -statul meu nu va folosi primul arma nucleara si nici nu este singura tara care o detine-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















