
Europenii din sudul continentului muncesc mai mult și pentru un timp mai îndelungat decât germanii, potrivit unui studiu ce contrazice recentele declarații făcute de cancelarul german Angela Merkel, care i-a acuzat pe greci, spanioli și portughezi că ar fi „leneșii Europei“.
În realitate, germanii nu muncesc nici mai mult, nici mai intens decât sud-europenii. Mai mult, germanii lucrează mai puține zile pe an și mai puțin în timpul vieții decât locuitorii din sudul Europei.
Studiul, bazat pe rapoartele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și datele Eurostat, arată că, în timp ce un german muncește 1.390 de ore pe an, un grec petrece la muncă, în medie, 2.119 ore, un italian – 1.773, un portughez – 1.719, iar un spaniol – 1.654, deci semnificativ mai mult. Francezii petrec la muncă, anual, 1.554 de ore, mai menționează același raport.
„Productivitatea Germaniei pe cap de locuitor se menține apropiată de media productivității muncii în țările din Europa de Sud. Rata productivității pe ora lucrată este peste medie, dar nu mai bună decât cea din Franța sau Grecia“, se mai menționează în studiu.
Vârsta reală de pensionare este în Germania de 62,2, pe când în Portugalia și Spania de 62,6 și, respectiv, 62,3. În Grecia, vârsta reală de pensionare este de 61,5, dar se așteaptă să crească la 63,5 până în 2015, din cauza programului de austeritate, care va duce vârsta legală de pensionare la 65 de ani, de la 60.
Numai francezii și italienii se retrag din muncă mai devreme decât germanii, cu 2 ani în medie.
Luna trecută, Angela Merkel a declarat că sud-europenii își iau prea multe vacanțe și se retrag din câmpul muncii prea devreme, stârnind tot felul de reacții. „În țări precum Grecia, Spania și Portugalia, oamenii ar trebui să nu se retragă mai repede din câmpul muncii decât germanii. Toți ar trebui să facă eforturi similare. Este important“, a spus cancelarul german.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















