ONU a respins ideea de a-si asuma responsabilitatea miilor de soldati talibani care au decis sa se predea Aliantei Nordului, anuntand ca nu detine mijloacele necesare pentru a se ocupa de ei, relateaza AFP.
-Nu avem decat foarte putini lucratori umanitari in Afganistan. Noi nu suntem in masura sa ne asumam o operatiune atat de mare precum aceasta-, a declarat Fred Eckhard, purtatorul de cuvant al secretarului general al ONU, Kofi Annan.
Potrivit responsabililor Aliantei Nordului, 5.750 de talibani s-au predat in cursul ultimelor trei zile in orasul Kunduz (nord), care a fost preluat dupa doua saptamani de asediu.
Olim Razm, adjunctul pentru chestiuni politice al comandantului Abdul Rashid Dostam, comandantul militar al Aliantei Nordului, a precizat ca 750 de mercenari straini figurau printre acesti soldati regrupati intr-o -tabara de filtrare-, inainte de a fi predati responsabililor Natiunilor Unite.
Eckhard a declarat ca acesta nu este un lucru realist. -Am avea nevoie de o infrastructura solida pentru a-i primi pe acesti oameni, pentru a-i caza, a-i hrani si a-i trata. Noi nu avem asa ceva-, a adaugat el.
-Nu puteti ca de fiecare data cand va confruntati cu o situatie dificila sa va intoarceti spre ONU si sa spuneti ?çfaceti ceva?ê. Este necesara o infrastructra pentru a face ceva, iar noi nu avem acest lucru in Afganistan-, a adaugat Eckhard.
Intrebat daca ONU se ingrijoreaza in privinta posibilelor represalii, Eckhard a afirmat ca secretarul general al Natiunilor Unite a cerut, in repetate randuri, partilor implicate in conflict sa respecte conventiile de la Geneva si regulile de razboi.
-In toate situatiile de razboi si de conflict armat, exista reguli internationale, iar fiecare le poate gasi uitandu-se pe Internet sau consultand un jurist-, a adaugat Eckhard.
Comitetul international al Crucii Rosii (CICR) va trebui, in schimb, -sa aiba un rol important- in controlarea si aplicarea acestor reguli, a declarat el. -Nici chiar CICR nu instaleaza aceste tabere-, a precizat el, adaugand ca ingrijirea prizonierilor reprezinta responsabilitatea invingatorilor.
Purtatorul de cuvant a admis ca in cazul Afganistanului -este vorba de o situatie de razboi, iar prezenta internationala este foarte limitata-. -Nu este o situatie ordonata, dupa cum ati putut constata si in cursul revoltei dintr-o inchisoare-, duminica, a adaugat el.
Sute de prizonieri talibani si straini ar fi fost ucisi in cursul si dupa o razmerita dintr-o fortareata in apropiere de Mazar-i-Sharif (nord), duminica, potrivit diferitelor surse.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















