
Aeroporturile Otopeni și Băneasa nu vor fuziona pentru a se putea lista la Bursa de Valori București. La solicitarea Ministerului Transportului (MT), Guvernul a anulat hotărârea de înființare a Companiei Naționale Aeroporturi București, prin fuziunea celor două aeroporturi. MT și-a motivat decizia prin faptul că procedurile de fuziune durează mult, ceea ce ar bloca vânzarea la bursă a 5% din capitalul social al acestora, potrivit unor surse ministeriale citate de Mediafax. Principalii acționari ai celor două aeroporturi sunt MT, cu 80%, și Fondul Proprietatea, cu 20% din acțiuni.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















