Liderul de sindicat Marius Petcu a fost eliberat din arest preventiv ca urmare a deciziei definitive a Curții de Apel București, care a admis cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a sindicalistului. Astfel, liderul sindical Marius Petcu va fi judecat în continuare în stare de libertate de către Tribunalul Capitalei. Marius Petcu mai ceruse eliberarea provizorie sub control judiciar, însă solicitarea i-a fost respinsă. Acesta este arestat din 31 martie. El a fost prins, în 24 martie, luând mită 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, sumă ce ar fi reprezentat o parte din banii ceruți pentru ca firma omului de afaceri să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov. În 21 aprilie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată pe Marius Petcu, pentru luare de mită, în formă continuată, iar Tribunalul București a confirmat legalitatea arestării fostului lider sindical. Procurorii au stabilit că, în perioada septembrie 2009 – martie 2011, în calitate de președinte al Federației Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu, administratorul unei societăți comerciale, denunțător în cauză, sume de bani totalizând 1.398.400 de lei, în schimbul atribuirii către firma acestuia a unui contract de execuție lucrări. Potrivit procurorilor, banii au fost primiți în mod repetat, câte 87.400 de lei lunar, o rată reprezentând aproximativ 20% din valoarea fiecărei situații de lucrări decontate în cadrul contractului care avea ca obiect construirea „Centrului de educație, perfecționare și recreere – Snagov“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















