Home În Lume Rumsfeld se aventureaza in Afganistan

Rumsfeld se aventureaza in Afganistan

DISTRIBUIŢI

Alaturi de soldati, America l-a trimis in Afganistan pe cel mai de seama reprezentant al sau in planul Apararii – insusi seful Pentagonului, Donald Rumsfeld. Acesta s-a aflat ieri in apropiere de Kabul, la baza aeriana Bagram, in cadrul primei vizite efectuate de un inalt oficial de la Washington in aceasta tara, dupa indepartarea de la putere a talibanilor.

Vizita s-a desfasurat rapid si in conditii de maxima securitate. La putin timp dupa aterizare, secretarul american al Apararii a avut o scurta intalnire cu viitorul premier interimar al Afganistanului, Hamid Karzai, dupa care a efectuat inspectia trupelor, pentru a pleca ulterior spre Pakistan.

Rumsfeld a ajuns in Afganistan dupa vizitele-fulger efectuate in state din Caucaz si Asia Centrala – Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Uzbekistan -, carora a tinut sa le multumeasca pentru sprijinul acordat in cadrul campaniei antiteroriste. Prezenta secretarului american al apararii a adus unora dintre acestea si promisiuni mult-asteptate de la Washington, precum relatii militare mai stranse in viitorul apropiat sau ridicarea sanctiunilor impuse Azerbaidjanului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.