Home În Lume Apropiații lui Strauss-Kahn denunță un complot politic în cazul presupusului viol

Apropiații lui Strauss-Kahn denunță un complot politic în cazul presupusului viol

DISTRIBUIŢI

Apropiații lui Dominique Strauss-Kahn au revenit duminică asupra ipotezei complotului, evocând posibile „legături“ politice în acest caz, chiar un „atentat“ împotriva fostului director al FMI, eliberat pe propria răspundere după ce a fost arestat la domiciliu pentru agresiuni sexuale. Deputatul socialist Francois Loncle a evocat ipoteza „legăturilor“ între grupul Accor – proprietarul francez al hotelului Sofitel din New York, unde Dominique Strauss-Kahn a fost acuzat că a agresat sexual o cameristă la 14 mai – și „probabil unele birouri franceze“, înainte sau după acest caz. „Nu este clar totul în comportamentul șefilor de la Sofitel și ai grupului Accor“, a declarat el pentru postul de radio France Info. „Cred că este ceva ce s-a întâmplat între Paris și New York“.
Un alt apropiat al fostului director al FMI, Michele Sabban, a vorbit despre „un atentat politic“.
Vorbind despre „o manipulare“, ea s-a întrebat despre rolul hotelului Sofitel, evocând și „comisariatul de poliție din New York, care a fost decorat cu Legiunea de onoare de Nicolas Sarkozy. Aceasta ar putea fi o aluzie la Ray Kelly, un oficial din cadrul poliției newyorkeze, decorat în septembrie 2006 cu cea mai importantă distincție franceză de către președinte, care în perioada respectivă era ministru de Interne.
Grupul hotelier a negat „oficial“, duminică, orice intervenție a liderilor săi în acest caz.
Potrivit unei surse apropiate dosarului, conducerea hotelului Sofitel a avertizat în jurul orei 23.14 grupul Accor, care ulterior l-a alertat pe coordonatorul național al serviciilor de informații la președinție, Ange Mancini.
Celula de criză Accor a fost avertizată de Sofitel după ce Dominique Strauss-Kahn a fost arestat la bordul unui avion al Air France care pleca spre Paris la 14 mai, la ora 20.40 GMT, a afirmat o altă sursă apropiată dosarului.
Direcția centrală a serviciilor de informații interne (DCRI) a declarat că nu s-a ocupat niciodată de cazul DSK, care a cunoscut vineri o lovitură de teatru, odată cu eliberarea pe propria răspundere a fostului director al FMI și posibilitatea renunțării la acuzații în urma unor dezvăluiri care decredibilizează reclamanta. Citând o sursă neidentificată apropiată apărării lui Dominique Strauss-Kahn, tabloidul „New York Post“ afirmă că presupusa victimă se prostitua și că fostul director al FMI ar fi refuzat să o plătească după o relație sexuală.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.