
Impresionat de drama polițistului care a ales să-și facă datoria și nu să stea deoparte ca în cazul colegilor săi de la Deta (Timiș), președintele Traian Băsescu a decis zilele trecute ca polițistul Codruț Oprea să primească o medalie pentru merite deosebite în cadrul activității sale. În consecință, mama polițistului care în septembrie 2010 a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Tårgoviște, a primit ieri, la Spitalul Floreasca, decorația Ordinul Național „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler acordată fiului ei în 12 august, de către Administrația Prezidențială. Decorația a fost primită de mama acestuia, care a stat lângă patul lui, împreună cu o rudă. Mama lui Codruț Oprea a plâns continuu, povestesc cadrele medicale prezente în salon. Președintele Traian Băsescu l-a decorat, în 12 august, cu Ordinul Național „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler, „în semn de apreciere pentru profesionalismul, curajul și fermitatea de care a dat dovadă în timpul executării misiunilor“, pe Codruț Oprea, care a fost rănit grav în 2010 de un membru al clanului Ghenosu. Decretul menționează că plutonierul (r) Codruț Oprea este „un model al tinerelor generații de polițiști“. Starea lui este în continuare foarte gravă, deși polițistul a fost tratat în mai multe spitale din România și din Austria. Reprezentanții Poliției Române au anunțat luni că vor merge la Spitalul de Urgență Floreasca, unde Codruț Oprea este internat, pentru a-i da distincția acordată de președinte. Aceștia nu au putut intra în salon luni și au revenit ieri.
Cazul a sensibilizat o țară întreagă
Propunerea de acordare a distincției a fost făcută de Asociația Națională a Cadrelor Militare în rezervă și în retragere – Filiala Dâmbovița, fiind aprobată de inspectorul general al Poliției Române, chestorul Liviu Popa. Polițistul Codruț Oprea, de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița, a fost dus în comă de gradul IV la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, în noaptea de 4 spre 5 septembrie 2010, după ce a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgoviște, de George Daniel Uță, membru al grupării Ghenosu. Codruț Oprea a suferit două intervenții chirurgicale de mare risc pentru îndepărtarea hematomului de la nivelul creierului și pentru efectuarea unei decompresii cerebrale. Codruț Oprea a fost transferat la începutul lunii noiembrie 2010 la o clinică specializată în neurochirurgie din Austria. În urma apelului umanitar lansat de conducerea MAI, angajații instituției au contribuit benevol cu sume de bani pentru a susține tratamentul polițistului, fiind achitate astfel o parte din serviciile medicale. Totodată, societatea civilă a susținut apelul umanitar lansat de familie prin intermediul mass-mediei.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















