Home În Lume Wall Street, la un pas de a se transforma în Piața Tahrir:...

Wall Street, la un pas de a se transforma în Piața Tahrir: manifestanții pregătesc revolte

DISTRIBUIŢI

Câteva sute de manifestanți s-au adunat sâmbătă în apropiere de Wall Street, cu intenția de a ocupa zona financiară din New York, în semn de protest față de corupția și lăcomia din sistemul financiar și față de reducerile bugetelor sociale americane. Demonstranții, în majoritate tineri, intenționau să staționeze în apropierea Bursei din New York, pentru a-și exprima furia față de un sistem financiar care îi favorizează pe cei bogați și puternici. Poliția a blocat însă toate căile de acces către Wall Street și arterele învecinate, unde se află sediile marilor bănci americane, împiedicându-i pe manifestanți să ajungă în zonă.
Manifestația a fost convocată prin intermediul rețelelor sociale, de mai multe grupuri anarhiste și de revista online Adbusters. „Singurul lucru pe care îl avem în comun este că suntem cele 99 de procente din populație care nu mai tolerează lăcomia și corupția celorlalți 1 la sută”, conform unui comunicat publicat pe site-ul Occupy Wall Street.
Organizatorii sperau să transforme Wall Street într-o „Piață Tahrir americană”, după modelul pieței centrale din Cairo, ocupată de manifestanții care au obținut, în februarie, înlăturarea de la putere a regimului condus de Hosni Mubarak.
Sâmbătă după-amiază, circa 700 de persoane, dintre care multe aveau asupra lor saci de dormit, căutau un loc unde să campeze, la circa un kilometru de Bursa din New York. Organizatorii anunțaseră că speră să atragă cel puțin 20.000 de participanți la protest.
Statele Unite, afectate de criza financiară din 2008, au aplicat importante reduceri bugetare pentru reducerea deficitului, în timp ce rata șomajului se situează la un nivel de circa 9%.
Președintele american Barack Obama va propune astăzi ca persoanele care câștigă mai mult de 1 milion de dolari anual să plătească cel puțin la fel de mult, procentual, cât plătesc contribuabilii din clasa de mijloc. Taxa Buffet, cum a fost ea botezată, e o încercare a liderului de la Casa Albă să atragă de partea sa pătura mare de alegători, în vederea alegerilor din 2012, dar propunerea ar putea fi întâmpinată cu o puternică opoziție din partea republicanilor.
Pe de altă parte, în cadrul unui discurs radiodifuzat, primarul orașului New York, Michael Bloomberg, a spus că, din cauza șomajului ridicat, în SUA ar putea exista același gen de revolte care au avut loc în orașe din Europa și din lumea arabă.

Georgiana Moroșan

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.