Irina Truică, soția miliardarului Remus Truică, a chemat ieri poliția, acuzând faptul ca a fost lovită de soțul sau, cu care se afla în divorț.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Incidentul s-ar fi petrecut în vila lor de la Snagov. Remus Truică neaga ca ar fi lovit-o.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Politie Ilfov, Claudia Burada, spune ca incidentul s-ar fi petrecut în jurul orei 13.30, în curtea casei din Snagov.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Remus Truică a spus ca "n-a atins-o sub nicio formă pe soția sa", dar ca s-a certat cu ea. El spune ca scandalul a izbucnit când Irina Truică a venit să-și ia din clădire mai multe tablouri și bronzuri, iar el i-a sugerat să facă o listă.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Truică a mai dat de înțeles că toate acțiunile soției sale fac parte dintr-un plan de tip "mafiot", prin care aceasta încearcă să pună mâna pe averea lui.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Fost șef de cabinet al premierului Adrian Nastase, Truică se află într-un proces de divorț extrem de mediatizat cu soția sa. Miza celor doi e împărțirea averii, dar și custodia celor doua fetite pe care le au. Omul de afaceri susține că Irina Truică vrea sa plece cu fetele din țară, iar aceasta l-a acuzat, la un moment dat, că "le-a răpit" pe acestea.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Miliardarul a primit custodia temporara a fiicelor sale, după ce, inițial, aceasta fusese acordată soției sale.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Irina Truică l-a mai acuzat pe Remus Truică de infidelitate, spunând că a înșelat-o cu celebra interpreta Patricia Kaas, declarând ca însăși aceasta i-ar fi mărturisit acest lucru.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















