Home Educație Liceenii sunt experți în SMS, dar semianalfabeți

Liceenii sunt experți în SMS, dar semianalfabeți

DISTRIBUIŢI

Elevii din anii terminali de liceu dau dovadă de o dexteritate excelentă când vine vorba de trimis SMS-uri de pe telefoanele mobile sau de expediat mail-uri cu ajutorul unei tastaturi QWERTY. Ce să mai spunem de specializarea supremă, aceea de a scrie rapid și prescurtat pe "mess". Numeroasele ore petrecute în fața calculatorului au, însă, repercusiuni grave – cel puțin așa afirmă profesorii din școlile de pe coasta de sud a Australiei, acolo unde, pentru peste 150.000 de elevi, scrierea de mână este un lucru aproape imposibil de realizat. Astfel, în cadrul examenului de bacalaureat, cadrele didactice au hotărât introducerea unei probe speciale dedicate "artei scrierii de mână", iar pe perioada liceului elevii nu mai au voie să prezinte eseuri redactate la calculator.

"Scrierea de mână este o latură importantă a personalității elevilor, ce nu poate fi demonstrată prin tastare", a spus Dr. John Vallance, directorul școlii Sydney Grammar. De cealaltă parte, un studiu realizat în Statele Unite relevă că profesorii pun mai mult accent pe proiectele redactate la calculator decât pe cele scrise de mână. Elevii care au prezentat lucrări de o calitate similară în formatul "clasic" au primit note mai mici decât cei care au înmânat proiectul scris în "Word". Un alt aspect negativ al utilizării intensive a calculatorului este acela că, din dorința de a comunica foarte rapid (cum se întâmplă cu persoanele care stau pe chat), gândurile sunt exprimate superficial și de multe ori interpretarea este eronată. Chiar dacă studiile au avut loc peste ocean, și România se confruntă cu o problemă asemănătoare – peste 50% din totalul elevilor de liceu abia reușesc să citească. Nu-i nimic, își dezvoltă abilitățile după modelul "manelistului de succes" și al "afaceristului curat-murdar" – și așa se pare că acestea sunt rețetele succesului, promovate la noi în presă, televiziune și pe stradă. Concluzia reală este că avem la orizont o generație dominată de semianalfabeți. Dintre cei interesați să învețe ceva, mulți vor pleca să lucreze în afară, astfel că viitorul țării noastre este cât se poate de "promițător" – ne cam ducem de râpă.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.