Home Politic PSD lansează USD ca să-i lase pe liberali cu buza umflată la...

PSD lansează USD ca să-i lase pe liberali cu buza umflată la europarlamentare

DISTRIBUIŢI

Încă o dată liberalii sunt luați peste picior de PSD care continua să aibă o atitudine sfidătoare la adresa colegilor din PNL. Nu numai că vor candida separat la scrutinul pentru europarlamentare, dar PSD pregătește și un sofism de zile mari cu care să îi păcălească pe români, în special pe cei din segmentul liberal al USL. Astfel, ieri, USL a încetat să mai existe de facto iar Ponta, Voiculescu și Oprea au scos din joben noua alianță denumită Uniunea Social Democrată (USD). Nu este vorba de prescurtarea dolarilor americani, ci despre denumirea noului parteneriat dintre PSD, PC și UNPR cu care PSD, ca partid majoritar, vrea să îi păcălească pe foștii votanți ai USL, mai puțin ageri la minte și cu mai puțină băgare de seamă, să voteze în continuare cu USD. O creație politică care însă exclude PNL-ul lui Crin Antonescu. Aceasta a fost creată ieri după ce PSD, UNPR și PC au semnat protocolul pentru constituirea alianței electorale Uniunea Social-Democrată (USD), pentru alegerile europarlamentare, la eveniment fiind prezent și primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Ponta a încercat să îmbrace noua creație a Kiseleff-ului într-o lumină pacifistă. "USD e parte a USL, numai că suntem doar trei din cele patru partide", a spus Ponta. Solicitat să comenteze faptul că primarul Capitalei, Sorin Oprescu, susține această alianță electorală, Ponta a precizat: "Și noi îl susținem pe domnia sa și l-am susținut tot timpul, după cum știți foarte bine". Pentru campania electorală la europarlamentare, Ponta i-a înregimentat și pe așa-zișii miniștii indepedenți, astfel că Robert Cazanciuc, Liviu Voinea și Remus Pricopie au aderat, ieri, formal și cu acte în regulă, la PSD.  "Și în această campanie absolut toți miniștrii PSD, toți vicepreședinții, nu doar ai PSD, ai USD (Uniunea Social Democrată, n.r) acum, pentru că vorbesc de domnul Constantin, de domnul Oprea, de doamna Grapini, toți trebuie să punem umărul pentru a vorbi despre ce guvernăm, ce ne dorim să facem pentru România și ce ne dorim să facem în Europa", a spus Ponta.

Vizibil tensionat pe „colegi”, Crin mimează indiferența

?ê?£i Crin Antonescu a încercat să se poarte ieri foarte diplomat, dar evident că noua scorneală de nume de alianță a PSD nu a căzut prea bine în rândul liberalilor. „Că vom merge pe liste separate se știa demult. Uniunea sau alianța electorală pentru alegerile europarlamentare constituită astăzi nu este nicio surpriză. Din punctul meu de vedere este un lucru normal, un lucru anticipat, este o alianță formată din aliați ai noștri și urez succes la europarlamentare. (…) Noi vom candida la alegerile europarlamentare sub sigla PNL. Nu e niciun fel de confuzie în această privință și asta ne interesează pe noi”, a declarat Antonescu. Întrebat de asemenea dacă nu îl deranjează asemănarea "USD" cu "USL". "Nu, pentru că am văzul încă bun dacă nu îmi pun ochelari de vedere. Știu exact ce înseamnă USL și probabil că până la europarlamentare și dânșii vor face clar ce înseamnă USD. Nu mă deranjează", a răspuns el, adăgând că probabil vor explica și inițiatorii "ce înseamnă USD".

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.