DISTRIBUIŢI

Bomba a fost montată sub scaunul șoferului susțin surse judiciare, anchetatorii găsind praf de pușcă pe bancheta din spate. Dispozitivul exploziv ar fi fost controlat de la distanță printr-o telecomandă. În urma exploziei, balamalele scaunului au fost smulse.

În temeiul art. 325 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică a preluat ancheta în cauza privind explozia unui autoturism marca Mercedes Benz în parcarea magazinului Profi, din cartierul Vlaicu- zona Lebăda, din Arad, în dimineața zilei de 29.05.2021.

Preluarea cauzei a avut în vedere complexitatea cauzei dată de gravitatea faptelor, impactul social major, aspectele de fapt investigate fiind extrem de grave și pentru a se asigura soluționarea cu celeritate a cauzei, în scopul unei mai bune înfăptuiri a actului de justiție.

Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 din Codul penal, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

1 COMENTARIU

  1. UNDE – S CÂINII DE PAZĂ ???. AFECTAT BUGETUL PRIN MOARTEA PATRONULUI . SUBSECVENT SALARII ȘI PENSII SPECIALE NU SE VOR PUTEA PLĂTI.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.