-Inadmisibil-. Aşa a calificat ministrul integrării europene, Anca Boagiu, declaraţia preşedintelui Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), liberalul Teodor Atanasiu, care a cerut demisia ministrului justiţiei, Monica Macovei. -Este o lipsă de bun-simţ- ca un şef de agenţie guvernamentală să ceară demisia unui ministru, consideră democrata Anca Boagiu. -Nu este posibil ca un şef de agenţie guvernamentală să ceară demisia unui coleg al său din guvern -, a declarat ministrul integrării. Vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat că ministrul justiţiei ar trebui să-şi dea demisia din solidaritate cu membrii ceilalţi ai guvernului, deoarece scandalul creat în jurul său va bloca activitatea executivului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















