Acasă Actualitate Baronul de Olt care se vrea vicepremier minte: știe din 2015 că...

Baronul de Olt care se vrea vicepremier minte: știe din 2015 că e urmărit penal pentru că și-a angajat avocat împotriva DNA

DISTRIBUIȚI

Paul Stănescu, propus vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, vineri, că nu știe să fie implicat în vreun dosar al DNA: „În viața mea nu am fost chemat de o instituție a statului, nu am dat cu subsemnatul, cum spun unii colegi ai mei. Nu știu despre ce vorbiți”.

Dovada că Stănescu minte este dată chiar de portalul instanțelor de judecată, unde în dosarul 2248/104/2015 prin care DNA a cerut redeschiderea urmăririi penale față de Stănescu Paul, acesta, în calitatea sa de suspect, și-a angajat apărător ales în persoana avocatului Vitan Nicolae (Vezi foto, captură de pe just.ro). „Chemarea” sa în fața Tribunalului Olt s-a făcut prin citarea sa în calitate de suspect, la „adresa de domiciliu identificată în comuna Vișina”, încă din 13.08.2015.

Baronul de Olt, Paul Stănescu, e urmărit penal de DNA

Prin încheierea nr.241 din 21.09.2015, Tribunalul Olt „admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti – Direcţia Naţională Anticorupţie, având ca obiect confirmarea redeschiderii urmăririi penale privind pe suspecţii Vîlcov Darius Bogdan, Stănescu Paul, Prina Minel Florin, Langa Bogdan Graţian, Tomescu Constantin Cristian, Şerban Laurenţiu Adrian, Ramba Andrei Ovidiu, Bărbulescu Andra şi Oprescu Marius. În baza art. 335 alin.4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr.223/C2/2015 din 15.07.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti – Direcţia Naţională Anticorupţie prin care s-a dispus infirmarea rezoluţiei nr.271/P/2012 din data de 05.07.2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciului Teritorial Craiova şi confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr.271/P/2012. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 21 septembrie 2015, la Tribunalul Olt.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.