Home Actualitate Bodea: România taie banii pentru educaţie

Bodea: România taie banii pentru educaţie

DISTRIBUIŢI

Cel mai simplu lucru din lume e să dai din gură, pe o scenă pregătită de colegii tăi, unde toţi cei din jurul tău te laudă, iar tu faci promisiuni. Şi declami, cu cuvinte cât mai meşteşugite, cât de mult te chinui pentru un anumit lucru, cum nu dormi noaptea până nu oferi poporului excelenţă. Oricum nu e nimeni acolo care să îţi bată obrazul.

Politicienii din actuala coaliţie de guvernare PNL-PSD-UDMR ne demonstrează acest lucru în fiecare zi.

De ani de zile, auzim că educaţia e o prioritate, că fără educaţie nu există un stat modern şi alte lucruri care, fără îndoială, sunt adevărate, dar pe care aceşti mincinoşi le spun doar ca să păcălească şi să mai smulgă o lacrimă şi un vot.

Nu pot trece uşor peste simulacrul de dezbatere organizată de liberali la Iaşi, aşa-numitul Forum al Educaţiei, unde am auzit vorbe mari din gura a doi trimişi în judecată, în câte două dosare penale fiecare, şi unde a fost prezent un bătăuş de elevi, recompensat pentru faptele sale reprobabile la catedră cu funcţia de preşedinte al Asociaţiei Profesorilor Liberali. Că aşa e în România educată, dacă loveşti, primeşti.

La această adunare jignitoare pentru cadrele didactice, Mihai Chirica, personaj cu şase capete de acuzare, care pur şi simplu blochează în acest moment funcţionarea Primăriei, pentru că îi e teamă să mai semneze ceva, a vorbit despre excelenţă, despre demnitatea profesorilor şi despre lucruri pe care el sigur nu le cunoaşte din propria experienţă. Mă mir că ştie măcar că există.

Cum spuneam, la vorbe se pricep politicienii de la PNL şi PSD. Minciunile spuse de Mihai Chirica „l-au emoţionat” pe un secretar de stat din Ministerul Educaţiei, care a ţinut să-i mulţumească, pe scenă, în văzul lumii, celui trimis de două ori în judecătă pentru „modelul de rafinament intelectual, de conduită socio-profesională şi, deloc în ultimul rând, de nobleţe sufletească pe care ne-o oferă zi de zi”. Conduită socio-profesională la un om cu şase acuzaţii?

În fine, după aşa glumă de dezbatere, ştirea că bugetul Ministerului Educaţiei ar urma să scadă cu 542 de milioane de lei, deşi instituţia a cerut o suplimentare de 668 milioane de lei, potrivit propunerilor făcute de Ministerul Finanţelor, nu prea are cum să ne mire prea tare.

E perfect în logica actualei coaliţii de guvernare să spună una şi să facă alta, aşa cum au demonstrat deja cu Codul fiscal (a promis că nu-l modifică şi l-au modificat), cu taxele şi impozitele (a promis că nu le măreşte şi le-a mărit).

Banii sunt cheltuiţi pe tot felul de sinecuri, pensiile speciale sunt neatinse (apropo, au ajuns la două miliarde de euro pe an), în schimb sunt tăiate fondurile exact de acolo de unde contează, de la Educaţie.

Din păcate, răul pe care-l fac aceşti indivizi şcolii va produce efecte pentru următorii 20 de ani.

Marius BODEA
Senator USR de Iaşi

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.