Acasă Actualitate CAB: Petcu, prins cu banii marcați cu „mită”

CAB: Petcu, prins cu banii marcați cu „mită”

DISTRIBUIȚI

Cei 40.000 de euro primiți de Petcu de la Scrieciu și cu care liderul de sindicat a fost prins în flagrant „provin din fondurile DNA“ și sunt „înseriați și marcați“, reiese din motivarea deciziei Curții de Apel București. Conform documentului, avocatul Alice Drăghici, unul dintre cei patru care l-au reprezentat pe Marius Petcu în procesul privind arestarea sa preventivă, afirmă că faptul că liderul CNSLR-Frăția a primit 40.000 de euro „nu poate fi asimilat, obligatoriu, unei infracțiuni de corupție“. „Faptul că banii provin din fondurile DNA și sunt înseriați și marcați nu înseamnă, în mod obligatoriu, că fapta de corupție a fost comisă“, a spus Drăghici, citată în motivarea instanței de la Curtea de Apel. Din referirile la suma de bani făcute de procurori și preluate în motivarea instanței reiese că toți cei 40.000 de euro, provenind din „fondul special aflat la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție“, au fost dați de procuror, „după marcarea criminalistică“, unei persoane pe nume „M.M.M.“, pentru ca aceasta, la rândul ei, să i-o dea lui Scrieciu, „existând date că acesta a solicitat banii respectivi pentru a-i achita inculpatului Petcu Marius Grigore două tranșe din mită“. Pe de altă parte, procurorii mai rețin că Marius Petcu a introdus, practic, în buzunarul propriu cotizațiile membrilor de sindicat, „plătite din salarii mici“, atunci când a achitat lucrarea atribuită firmei lui Scrieciu, faptă ce tulbură grav opinia publică.

Chiar dacă a promis că atribuie o altă lucrare în același mod, asta nu înseamnă că
o va face

Magistrații Curții de Apel București au apreciat că „promisiunea de atribuire a unei lucrări nu poate duce la concluzia că liderul sindical Marius Petcu și-a luat angajamentul ca, pe viitor, să comită o infracțiune de luare de mită“, iar verificările facturilor de către procuror nu necesită arestarea acuzatului, potrivit motivării deciziei prin care Petcu a fost lăsat în libertate. Aceeași magistrați susțin că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 148 alin. (1) lit. c) și f) din Codul de procedură penală, care prevede că măsura arestării preventive poate fi luată dacă există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, chiar dacă procurorii au argumentat contrariul. „Or, motivul invocat de procuror, referitor la acordul, de principiu, pe care și l-ar fi dat inculpatul, în sensul că urmează a atribui o lucrare similară, pentru care va primi un comision, sub formă de mită, nu poate constitui, în opinia Curții, un indiciu că Petcu Marius Grigore pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni de corupție. Curtea apreciază că promisiunea de atribuire a unei lucrări nu poate duce la concluzia că inculpatul și-a luat angajamentul ca, pe viitor, să comită o infracțiune de luare de mită“, motivează judecătorul CAB decizia în cazul președintelui CNSLR-Frăția și liderul Federației Sanitas, Marius Petcu. Aceeași instanță precizează că Petcu nu reprezintă pericol pentru ordinea publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.