Vestea condamnării definitive a lui Cătălin Voicu la șapte ani de pușcărie cu executarea pedepsei, a stârnit o avalanșă de comentarii dintre cele mai diverse. Unii au văzut în el un mafiot care a fost la un pas de a îngenunchea justiția. Alții l-au descris ca pe una dintre cele mai periculoase „conexiuni” prin intermediul căreia putreda și fetida noastră clasă politică a încercat să pună gheara pe întreaga societate. Bineînțeles că și unii și alții au dreptate. Dar foarte puțini comentatori își mai aduc aminte, în aceste momente, că actualul pușcăriaș Cătălin Voicu este unul dintre generalii României. Ei da, exact așa cum este el, cu mutra lui deocheată de șmecheraș obez, uns cu toate alifiile care, la fel de bine ar fi putut să fie și un mărunt proxenet de mahala, acest individ a purtat galoanele aurite de general. Iar asta chiar acum, într-o perioadă în care sondajele de opinie creditează Armata, prin urmare și uniforma militară, cu încrederea aproape absolută a poporului român. Procesul încheiat prin trimiterea lui Voicu după gratii, a scos la iveală o lume de monstruoasă de libărci foșgăitoare, care forfotesc bezmetic, spurcând totul în jur cu atingerea lor puturoasă. Este exact lumea pe care bătrâna codoașă comunistă Ion Ilici Iliescu a adus-o la viață, la foarte scurt timp după prăbușirea regimului Ceaușescu.
Somnorosul Revoluției
Destructurarea „rețelei Voicu”, cea întinsă asupra unei mari părți a sistemului nostru juridic a fost unul dintre marile succese ale anului 2009. Iar, în timpul care a urmat de atunci și până acum, acesta a fost unul dintre cele mai importante dosare de corupție instrumentate în ultimii 20 de ani. Dar cine a fost „marele tartor” Cătălin Voicu? La început un nimeni. Dar un nimeni plin de tupeu, un vierme care, mai perseverent decât râia, a știut să intre pe sub pielea lui Iliescu, iar apoi să se facă util celor mai importanți politruci din camarila care roiește în jurul acestuia. Cei care-l cunosc afirmă că ascensiunea lui Voicu a început chiar din decembrie 1989, pe vremea când el avea doar 24 de ani. În noaptea de 21 decembrie, a făcut parte din Regimentul 3 Mecanizat, cel care a participat la bestiala reprimare a protestatarilor din Piața Universității. Ulterior, mai mulți revoluționari au relatat că el s-a aflat la comanda unuia dintre TAB-urile care au spart baricada din fața Hotelului Intercontinetal. Chestionat în legătură cu acest episod, Cătălin Voicu a declarat, la un moment dat, că habar n-are, că de fapt el ar fi adormit în TAB-ul aflat în plină misiune. Mda, mare erou, mare caracter. Cert este că, la comanda Regimentul 3 Mecanizat s-au aflat trei ofițeri: Ionel Marin, Dumitru Iliescu și Gabriel Nagy. Trei doamne și toți trei! Căci, ulterior, deși au făcut parte din cele mai dure forțe de represiune, fiecare dintre aceștia au avut parte de niște evoluții profesionale la fel de spectaculoase. Unul dintre anchetatorii evenimentelor petrecute în vremea Revoluției a declarat că, pe 22 decembrie 1989, tânărul Cătălin Voicu și-a făcut apariția la Procuratura Generală unde a spus că are ordin să-l apere pe procurorul general Nicolae Popoviciu. Ulterior, un alt procuror a relatat că, la doar o zi după execuția Ceaușeștilor, așadar pe 26 decembrie 1989, Ion Iliescu l-a trimis din nou pe locotenentul Cătălin Voicu ca să supravegheze activitatea din Procuratura Generală. Imediat ce a ajuns acolo, el a spus tuturor că, din acel moment, cine nu execută ordinele va fi împușcat ca terorist. Iar asta o făcea după ce-și scosese pistolul din teacă și îl învârtea amenințător pe deget, mai abitir ca un cow-boy dintr-un film prost. Iar asta se petrecea în acele zile în care puteai fi împușcat pe stradă dacă cineva striga după tine „teroristule!”. De fapt acelea au fost condițiile în care s-au cercetat atunci „crimele Revoluției” și tot așa a încercat regimul girat de Iliescu să descopere care au fost „teroriștii super-instruiți, care trag din orice poziție”. Cei care-l cunosc mai bine pe Cătălin Voicu afirmă că acela a fost debutul relațiilor sale cu procurorii și mai apoi cu judecătorii. Ceva mai târziu, pe 9 ianuarie 1990, funcția de Procuror General al României a fost ocupată de Gheorghe Robu. Care, din cine știe ce motive, și l-a ales drept aghiotant exact pe Cătălin Voicu, „somnorosul” de pe TAB-ul Revoluției. Ulterior, evoluția profesională a lui Voicu s-a derulat în tandem cu avansările ierarhice ale lui Dumitru Iliescu, însă ambele sub atenta coordonare a lui Ion Iliescu. Ajuns general în SPP, Dumitru Iliescu l-a promovat și pe Voicu în structurile de comandă ale SPP. De acolo, celălalt Iliescu, așadar Ion, l-a avansat la gradul de general, l-a decorat în câteva rânduri, iar mai apoi l-a adus mai aproape de el, pe post de consilier în Administrația Prezidențială. Mai târziu, atunci când fostul PDSR a intrat în opoziție, Dumitru Iliescu și Cătălin Voicu s-au dat la fund, și s-au apucat de afaceri: au fost parteneri într-o firmă de protecție și pază care a activat ca un veritabil serviciu particular de informații. Apoi, după anul 2000, în cel de al „en-șpelea” mandat al lui Ion Iliescu, același Cătălin Voicu a revenit la Cotroceni, și tot pe post de consilier prezidențial. Adică exact acolo de unde „se dădea ora exactă” a politicii dâmbovițene. Cariera strict politică a lui Cătălin Voicu a debutat în anul 2004 când, cu ajutorul lui Viorel Hrebenciuc, a fost ales deputat într-o circumscripție din Bacău. Apoi, în 2008, a fost ales senator în sectorul 5, circumscripție în care și el a fost „Garantat de Marian Vanghelie”.
„La Parchet le omorâm, dă-le dracu!”
Scandalul de corupție care l-a trimis după gratii pe Cătălin Voicu a izbucnit prin 2009, când o serie de interceptări realizate de SRI au dezvăluit o bună parte din îmbârligata „rețea Voicu”, un întreg păienjeniș din care făceau parte politicieni, polițiști, magistrați și diverși oameni de afaceri. Iar asta se petrecea într-o vreme în care nu a lipsit mult să ne trezim cu acest mahalagiu libidinos cocoțat în fotoliul de ministru de interne. Iar ceea ce ar fi urmat într-o asemenea eventualitate, reiese clar din câteva dintre convorbirile incluse în dosarul lui. Într-o discuție cu parlamentarul Alexandru Mazăre, fratele zănaticului „Radu de Constanța”, Cătălin Voicu promitea clar: „Ascultă-mă un pic! Dacă eu m-am dus la Interne, omule, ai toată Procuratura României, ai toată Justiția în mână, ai toată Curtea.” Iar ceva mai departe scenariul pe care-l punea el la cale devenea de-a dreptul apocaliptic: „Dacă mă duc acolo, în trei ani de zile pot face toată rețeaua din România! Acu’, dacă pierdem alegerile, rețeaua e în funcțiune (…). Până acum n-am ministeru’ ăsta, înțelegi? Ai rețea, reziști ca să facem gherilă urbană.” Ce ar fi însemnat „gherila urbană”? Exact ceea ce se lăuda Voicu: adică rezolvarea dosarelor penale ale baronilor PSD precum și pe cele comerciale ale tuturor sponsorilor acestora. Iar urmarea ar fi fost că oamenii lui Voicu ar fi fost puși în fruntea inspectoratelor de Poliție, a Parchetelor și instanțelor. Sau după cum spunea el însuși: „Purificare! Nu mai e DNA, Direcția de Crimă Organizată și Anticorupție! Am demult proiectul ăsta în cap. L-ai adus pe Miclescu de la pensie, l-ai pus acolo, ai terminat, e fiară!”. Neneacă… trai pe vătrai pentru tot PSD-ul. Cum avea să funcționeze justiția pusă pe roate de Cătălin Voicu pentru mahării PSD? Simplu și exact așa cum promitea el într-o altă convorbire telefonică: „ANI e o instituție fără nici o forță juridică, e un căcat. Tot la Parchet ți le trimite, și acolo le omorâm, lasă-le dracu’!” Iar pentru că deja se considera un soi de „naș” atotputernic al mafiei dâmbovițene, același Voicu nu ezită să-l amenințe dur pe unul dintre „clienții” lui, afaceristul Marius Locic: „Să-ți fie foarte clar: dacă-mi tăvălești numele acuma, să mă prindă Băsescu, să arunce cu căcat pe piață, că intervin, că fac, că dreg, reține un singur fenomen – te duci jos”. Dar până la urmă singurii care s-au „dus jos” sunt doar el „marele tartor” împreună cu același Marius Locic. Din motive rămaser neclare până la publicare motivării sentinței, afaceristul Costel Cășuneanu și judecătorul Florin Costiniu au fost și ei condamnați, însă doar cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
?ê?£i-a prevestit soarta?
Într-una dintre convorbirile sale telefonice Cătălin Voicu pare s-și fi presimțit soarta care-l așteaptă: „Nu vă puteți închipui ce e acolo. Arestul de la Capitală, de la minus 2, ăla care e pe tubulatură e ca-n Evul Mediu. Uși negre de fier, zăbrele și lacăte, nu au aerisire, țigani, bandiți, te f… ăia în c… te omoară. Ia noaptea din furculița care o au, o ia și o ascute și-o bagă în gât. Pe arest preventiv sunt tot felul de borfași, tot felul de bandiți. Ce să mai împaci bă. Dacă are… au contract cu moartea”.
În ziua pronunțării sentinței, mai speriat decât un șobolan prins la înghesuială, fostul general Cătălin Voicu și-a exhibat, în văzul națiunii, hemoroizii ori cine știe ce altă afecțiune anală, care i-ar fi provocat o devastatoare „hemoragie rectală”. Am putea spune că gestul lui este scârbos. Dar mai ales este penibil. De fapt este de-a dreptul oribil ca acum, când avem militari care mor eroic pe fronturile lumii, unul dintre generalii noștri să-și caute scăparea de pușcărie ascuns în spatele unei sângerări anale. Iar până la urmă, nici nu ne-ar mira prea mult dacă această „manevră” a lui ar fi încununată de succes. Cel care l-a preluat, din punct de vedere medical, este doctorul Mircea Beuran care, cu câteva ore înainte ca instanța să pronunțe sentința definitivă de condamnare, ne-a anunțat că actualul pușcăriaș Cătălin Voicu a ajuns la spital având „rectoragie, adică pierdere de sânge prin rect dar și anemie secundară”. Ei, după cum știm, fiecare medic este „suveran” atunci cînd pune un diagnostic. Totuși, nu ar trebui să uităm că același doctor Beuran ne-a anunțat că și Omar Haysam are cancer rectal. Iar ceea ce a urmat după aceea, știm foarte bine cu toții. Oricum ar fi, Cătălin Voicu a ajuns la pușcărie, cu „rectoragia” lui cu tot. ?ê?£i, deocamdată nu avem de unde să știm cât va executa din această pedeapsă. La fel cum nu știm dacă instanța, prin sentința pronunțată, a dispus și degradarea lui militară. Probabil că nu. Dar poate că șefii lui de pe unde o fi fost el avansat la gradul de general, ar trebui să o facă. La dracu, nimeni nu a mai auzit până acum ca un general să se ascundă de pușcărie în spatele unor amărâți de hemoroizi ori cine știe ce fisuri anale. Dar oricum ar fi, prin toată viața lui Cătălin Voicu a demonstrat că a fost și a rămas un limbric cu epoleți auriți.
Vasile Surcel
