Acasă Actualitate Copilotul Răzvan Petrescu a ajuns acasă, la Râmnicu Vâlcea

Copilotul Răzvan Petrescu a ajuns acasă, la Râmnicu Vâlcea

DISTRIBUIȚI

Răzvan Petrescu, copilotul avionului care s-a prăbușit în Munții Apuseni, în urmă cu o lună, a ajuns vineri, la prânz, la Râmnicu Vâlcea, unde va rămâne o perioadă de două luni.
Petrescu nu a dorit să vorbească cu presa despre accidentul de avion. Ambulanța care l-a transportat de la Cluj a intrat în curtea casei, iar familia acestuia i-a rugat pe jurnaliștii prezenți să înțeleagă dorința lui Răzvan, menționând că atunci când va fi apt medical, acesta va sta la dispoziția mass-mediei.
La externare, Răzvan Petrescu a spus că va urma o perioadă de refacere de o lună-două, acasă la Râmnicu Vâlcea, și apoi o perioadă de recuperare.
'Îmi amintesc destule,…a trecut doar o lună, momentul încă e cald. Îmi amintesc și înainte de impact și după. Am avut un moment de inconștiență după impact și m-am trezit undeva lateral, în stânga aeronavei. Țin minte că prima acțiune a mea a fost să îmi evaluez starea de sănătate. Am văzut că îmi pot mișca degetele de la picioare, dar, având fracturi nu îmi puteam mișca picioarele. Prima acțiune a fost să mă îndepărtez, mi-a fost frică de o eventuală explozie', a declarat joi, într-o conferință de presă la Cluj, Răzvan Petrescu.
După perioada de recuperare, care va fi de o lună sau două, Răzvan Petrescu a spus că va încerca să meargă în comuna Horea, unde ar vrea să stea de vorbă cu moții care l-au salvat și 'să vadă locul accidentului și din picioare'.
Un avion de tip BN 2 care transporta o echipă de medici de la București la Oradea, pentru a efectua un transplant, s-a prăbușit luni, 20 ianuarie, în Munții Apuseni, pe Vârful Petreasa, care are peste 1.200 de metri înălțime.
Dintre cei șapte pasageri ai avionului — cinci medici, pilotul și un copilot — cinci au supraviețuit.
Pilotul Adrian Iovan și medicul rezident Aurelia Ion au murit în urma impactului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.