DISTRIBUIŢI
recuzare Onea și Negulescu

Procuroarea Adina Florea a cerut astăzi în zadar Secției de procurori a CSM aviz pentru arestarea procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu pentru care, prin ordonanța din 9.01.2019, a dispus extinderea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale.

Postul de televiziune al lui Sebastian Ghiță susține că Adina Florea a făcut audieri de câte 13 ore pe zi de la începutul anului tocmai pentru a obține arestarea celor doi procurori dar membrii CSM au considerat că nu se impune această măsură.

Florea le aduce noi acuzații celor doi:

lui NEGULESCU MIRCEA, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, complicitate la represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, compromiterea intereselor justiției, trafic de influență, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și

lui ONEA LUCIAN GABRIEL pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informațiilor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alți trei procurori și doi ofițeri de poliție judiciară: Deaconu Giluela, Răileanu Elena Cerasela, Savu Alfred Virgiliu, Iordache Mihai Iuliano și Florea Gabriela.

Faptele cercetate vizează modul în care cei doi inculpați și cei șase suspecți au efectuat acte de urmărire penală în dosare aflate în instrumentarea lor, existând suspiciunea constituirii unui grup infracțional organizat care ar fi acționat coordonat, în scopul comiterii infracțiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și uz de fals.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.