Acasă Actualitate Europa Unita a cazut la proba Ucrainei

Europa Unita a cazut la proba Ucrainei

DISTRIBUIȚI

Criza ucraineana nu va fi un capitol de fala in istoria Europei Unite. In primul rand, pentru ca multa lume este convinsa ca Uniunea Europeana- si, mai precis spus, inaltii demnitari comunitari de la Bruxelles ai momentului – ar trebui facuti responsabili pentru plasarea Kievului intr-o pozitie critica intre Bruxelles si Moscova.  Presedintele Ianukovici  si predecesorii sai in functia suprema la Kiev – Kucima, Iuscenko, au temporizat cat au putut  adoptarea unei pozitii transante  a tarii de o parte sau de alta in  rivalitatea integrare europeana – proiect integrationist eurasiatic postsovietic si au reusit, daca nu neaparat sa traga intotdeauna profit din ambiguitatea intretinuta, macar sa nu rupa brutal dialogul  cu niciuna din parti. Ianukovici nu a mai putut aplica o formula de eschiva  in fata ofertei presante Bruxellesului de a semna Acordul de asociere Ucraina–UE, iar amanarea (nici macar anularea!) acestui gest, in ultimul moment, a produs un soc neasteptat de prompt si de energic in opinia publica proeuropeana din Ucraina. Lucrurile s-au precipitat si s-au amplificat intratat si la Kiev si in provincie incat, in numai cateva saptamani s-a ajuns la preluarea (temporara, e drept) a puterii de catre protestatari intr-o serie de resedinte de regiuni, iar pana la urma s-a ajuns la  chiar la alungarea presedintelui si la schimbarea guvernului, putin mai tarziu si la dizolvarea parlamentului si la noi alegeri. Mai grav este ca s-a ajuns la o ostilizare atat de  periculoasa a relatiilor cu Rusia, incat Moscova a actionat operativ pentru preluarea Crimeei  si a aparut pericolul real al secesiunii Donbasului. Pe teritoriul tarii s-a dezlantuit un bizar “razboi  hibrid”, care in mai putin de un an, s-a soldat cu mii de morti si circa un million de stramutati.
 In aceasta situatie catastrofala, promisiunile Bruxellesului de sprijinire a parcursului european al Kievului nu au avut nici consistenta, nici acceptul explicit al statelor membre ale UE. Pastrand proportiile, asa cum imi spunea cu amaraciune un diplomat ucrainean, cei de la Bruxelles s-au comportat pe linia cunoscuta a Occidentului, care in 1953 in RDG,  in 1956 in Ucraina, in 1968 in Cehoslovacia, a  fost generos in promisiuni, a inflacarat sperante, a  indemnat la actiune, dar nu a putut sau nu a considerat prudent si oportun sa intervina direct si substantial in confruntare,  in favoarea fortelor protestatare si antiimperiale, fie ele oficiale sau populare.  Apoi, judecand la rece, se poate constata ca nici Acordul de asociere propus atunci Kievului (si altor capitale post-sovietice), nici Acordul similar care, pana la urma, avea sa fie finalizat, nu prevad integrarea statelor semnatare in UE, nici macar intr-un viitor previzibil. Si nici posibilitatile de asistenta avute in vedere pentru Ucraina de UE nu s-au putut ridica la nivelul ofertelor generoase ale Moscovei. Prin reactia sa rezervata, inconsistenta si lipsita de perspectiva fata de demersurile Ucrainei  de angajare ferma pe o cale europeana, UE si-a compromis credibilitatea de cadru insitututional garant al cooperarii si prosperitatii, in democratie, pe continent.
Un prejudiciu mai mare si mai concret aduce brandului UE un al doilea esec inregistrat prin criza din Ucraina: discreditarea Parteneriatului Estic, care fusese conceput ca o initiațivă pe termen lung. Obiectivele sale anuntate de la bun inceput fiind pe cat de generoase, pe atat de  laxe – asocierea, in timp,  politică și economic, a țărilor parteneriatului cu UE. In primii patru ani de functionare a proiectului, mai mult de jumătate din cele șase state ale Parteneriatului Estic (Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia și Azerbaidjan), fie ca au ezitat să negocieze acorduri ambițioase si consistente de asociere, fie au întâmpinat blocaje în finalizarea acestora.
Lansat oficial la summit-ul UE de la Praga, din mai 2009, ca raspuns european la politica Moscovei de recastigare a influenței ruse în fostul spațiu sovietic după războiul ruso-georgian din august 2008, Parteneriatul Estic a oferit unui numar de şase foste republici sovietice, trei din Europa de Est (Belarus, Ucraina și Republica Moldova) și trei din Transcaucazia (Georgia, Armenia și Azerbaidjan) perspectiva de a se apropia de Europa Unita. Dar o apropiere numai pana la un anumit punct si fara nicio certitudine sau promisiune ca prin acest Parteneriat se deschide o perspectiva previzibila a integrarii lor in Uniunea Europeana. Dupa patru ani de la lansarea proiectului, doar Republica Moldova, Georgia și Ucraina au mai ramas angajate in aceasta “aventura europeana” a Parteneriatului. “Injumatatirea” proiectului s-a datorat, in principal, lansarii la Moscova, a unui redutabil proiect concurent, în primăvara lui 2012, de catre Vladimir Putin, instalat intr-un al treilea mandat prezidențial. Proiectul sau politic, Uniunea Euro-Asiatică, care va fi inaugurată în ianuarie 2015, a solicitat in chip dramatic Parteneriatul Estic si fiecare dintre “partenerii estici” ai UE. Moscova a pus in mod transant si public capitalele post-sovietice angajate in proiect sa opteze intre Moscova si Bruxelles si chiar a formulat avertismente la adresa celor ce ar opta pentru o apropiere de Europa Unita. Atmosfera intre Moscova si Kiev, Chisinau si Tbilisi s-a incarcat continuu, pana cand bomba a explodat în Ucraina, în noiembrie 2013, dupa ce Kievul a refuzat să semneze, la Vilnius, Acordul de Asociere. Au urmat dezvoltarile catastrofale din Ucraina, spatiul post sovietic, cel european si cel mondial, rastimp in care, Parteneriatul Estic si-a continuat, in patratica sa, proiectul. Aparentele sale au fost salvate in buna masura, prin semnarea, in 2014, de catre Ucraina, R. Moldova si Georgia a unor Acorduri de asociere  care au trebuit totusi sa tina seama  si de conditionarile formulate de Moscova. Dar in noul context de criza si neincredere reciproca intre UE si Federatia Rusa, Parteneriatul Estic nu mai are un mediu prielnic de functionare. Intr-un mod parca simbolic, artizanii Parteneriatului Estic, miniștrii de Externe ai Suediei și Poloniei, Carl Bildt și  Radosław Sikorski, și-au încheiat mandatele de sefi ai diplomatiei in a doua jumatate a anului 2014. Odata cu incheierea misiunilor lor, soarta Parteneriatului fondat la initiativa lor devine mai incerta ca oricand. Pe hârtie, Parteneriatul Estic va mai supraviețui probabil o perioada, dar criza ucraineana i-a dat o lovitura de gratie. Oricum, viitorul summit este fixat pentru Riga, în vara lui 2015.
O a treia infrangere suferita de UE in “aventura ucraineana” este dezastruoasa lipsa de solidaritate  europeana in confruntarea in care UE s-a angajat prin continuarea expansiunii sale catre Est prin formula Parteneriatelor sau a Acordurilor de asociere. Pentru UE, intentia Ucrainei de a se apropia de Europa Unita a fost un test al coeziunii. In fata ripostei concrete a Moscovei la intentiile proeuropene ale Kievului (cat se poate de modeste, de altfel, in obiectivele propuse), nici institutia europeana de la Bruxelles, nici statele membre ale UE , au fost pe cat de divergente si de deconcertante, pe atat de  penibile.  Faptul ca Uniunea Europeana nu are, nici pana acum, o politica externa si de aparare comuna, in ciuda dorintei, mai mult sau mai putin exprimata de membrii Uniunii, este de inteles, iar obiectivul este mult prea ambitios pentru a putea fi atins  peste noapte, dar lipsa de prevedere sau neputinta promotorilor Europei Unite, de a formula o pozitie comuna a statelor membre si o platforma de actiune comuna intr-o problema concreta,  punctuala, cum este asocierea Ucrainei (si a altor state post-sovietice) la UE, in situatia in care era intrutotul previzibila o reactie ferma de opozitie a Rusiei la un astfel de demers, o asemenea lipsa elementara de prevedere nu poate fi  nici inteleasa, nici acceptata. Si asa s-a ajuns la situatia stanjenitoare cand UE (ca, de altfel, si NATO) sa nu poata depasi, in discursul sau pe tema crizei ucrainene, faza mesajelor vagi, confuze si nu o data contradicorii. Acelasi tip de mesaje deconcertante sunt lansate si din diferitele capitale europene si euroatlantice, iar o asemenea pozitionare politico-diplomatica a lumii libere greveaza serios asupra fortei sale de negociere in problematica ucraineana.  Deficitul clar de solidaritatea europeana pus in evidenta de criza ucraineana nu ar trebui insa sa surprinda pe nimeni atata vreme cat Uniunea Europeana nu are nici o politica externa si de aparare comuna, nici o politica energetica comuna. Adevarurile acestea simple le stiau mai bine decat oricine chiar inaltii demnitari europeni de la Bruxelles, adica aceia care au netezit, cu sau fara voia lor,  drumul spre complexa criza ucraineana care va mai greva inca serios asupra climatului general european si asupra dinamicii Est-Vest in configuratia ei post razboi rece.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.