Acasă Actualitate Guvernul Ponta calcă în picioare deciziile Curții Constituționale, pe care promisese că...

Guvernul Ponta calcă în picioare deciziile Curții Constituționale, pe care promisese că le va respecta

DISTRIBUIȚI

Răsturnare de situație în ceea ce privește planul diabolic cu precizie de ceas elvețian gândit în laboratoarele de planificare ale USL. Dacă până acum, Curtea Constituțională a emis o serie de decizii destul de ambigue care păreau să servească intereselor USL, ieri, judecătorii CCR nu au decis cu jumătăți de măsură și au explicat negru pe alb că Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului este constituțională în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Cu alte cuvinte, pentru a fi valid, la referendum trebuie să se prezinte 50% plus 1 din românii cu drept de vot, adică peste 9 milioane de alegători, potrivit datelor de la alegerile locale. Decizia de ieri a Curții Constituționale spune că referendumul de demitere a lui Traian Băsescu este validat doar dacă jumătate plus unul din toți cetățenii de pe listele electorale, adică jumătate plus unul din aproximativ 18 milioane, participă la vot. Având în vedere ratele de participare la alegerile anterioare (în scădere) și faptul ca referendumul va avea loc în plină vacanță de vară, decizia CCR ar putea duce la invalidarea referendumului din cauza participării la vot sub pragul de 50%+1. Chiar dacă această decizie de ieri a CCR este cât se poate de elocventă în ceea ce privește principiile legale după care trebuie să se desfășoare, guvernul Ponta își continuă neabătut drumul său croit să calce pe cadavrele instituțiilor juridice din țară. Mai grav este că liderul Ponta perpetuează aceleași minciuni în exterior, luând de proaste toate instituțiile europene care în aceste zile stau cu ochi ațintiți pe România. Mai ales că lovitura de palat dată de Ponta vine cu câteva zile înainte de raportul de țară pe Justiției, fapt de care se leagă și viitorul României în spațiul Schengen. Dar, acest detaliu „minor” nu pare să fie un obstacol în calea USL pentru a călca în picioare tot ce este legat de legea supremă și întreg domeniul justiției. După decizia CCR referitoare la desfășurarea referendumului, Guvernul Ponta a continuat să afișeze aceeași duplicitate la nivelul retoricii sale. Pentru a arunca din nou praf în ochii credulilor, în special cei din exterior pe care acesta a început să-i ia la preț de matineu drept „dezinformați”, Guvernul a emis un comunicat la fel de fals ca toată politica USL. „Guvernul României consideră firească decizia Curții Constituționale în cazul Legii referendumului și se angajează la respectarea acesteia. Guvernul României consideră că este sarcina Parlamentului să pună cât mai repede în acord legislația privind referendumul cu decizia luată astăzi de Curtea Constituțională”, încearcă Ponta să dreagă busuiocul.

Duplicitate în practică, gargară la Bruxelles

Numai că în realitate, Guvernul Ponta pune în aplicare selectiv deciziile CCR după cum îi servesc intereselor sale politice în cadrul mecanismul de demitere a președintelui și preluarea puterilor acestei insti­tuții pentru USL. La fel de periculoasă este și trecerea Monitorului Oficial în subordinea guvernului de la Parlament. Acest lucru îi permite lui Ponta să facă ajustările care îi convin pentru ca hotărârile CCR să își producă efectul după publicarea lor în Monitorul Oficial. PDL a cerut ieri Guvernului să pună în acord prin Ordonanță de Urgență Legea referendumului cu decizia Curții Constituționale. Vicepreșe­din­tele PDL Cristian Boureanu, a arătat că nu stă în puterea PDL convocarea unei sesiuni extraordinare pentru rezolvarea acestui lucru. „Victor Ponta are posibilitatea și obligația să emită o nouă Ordonanță de Urgență care să pună în acord legislația referendumului cu decizia Curții Constituționale (…) Îi cerem Guvernului să pună în acord prin ordonanță de urgență Legea referendumului cu decizia Curții“, a precizat Boureanu, într-o o conferință de presă. Întrebat dacă PDL agrează soluția convocării unei sesiuni extraordinare pentru acest lucru, Boureanu a spus : „Convocarea unei sesiuni extraordinare nu stă în puterea PDL, nu avem majoritate“. El a adăugat că există două căi eficiente de atac. „O cale de atac ar fi ca Guvernul să publice hotărârea Curții Constituționale prin care i se dă dreptul să se pronunțe pe hotărârile Parlamentului, iar PDL să atace din nou la Curte schimbarea Avocatului Popo­rului și Avocatul Poporului să poată ataca ordonanța de urgență neconstituțională“, a spus Boureanu.

Plângere penală pentru abuzurile Guvernului Ponta

Din cauza refuzului Guvernului în cârdășie cu Monitorul Oficial, condus acum de fosta secretară a lui Zgonea, de a publica în MO decizia CCR privind referendumul, liderii PDL au depus ieri, plângere penală împotriva Secretarului General al Guvernului Ponta și a directorului Monitorului Oficial pentru nepublicarea deciziilor Curții Constituționale, cum este cea privind neconstitu­țio­nalitatea restrângerii atribuțiilor Curții, a declarat, ieri, Cezar Preda. Prim vicepreședintele PDL, Cezar Preda a precizat că PDL va face conferință de presă din oră în oră pentru că Victor Ponta și USL nu publică în Monitorul Oficial hotărârile Curții Constituționale.  El a arătat că o consecință a nepublicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind limitarea atribuțiilor sale este faptul că sesizările președinților celor două camere Vasile Blaga și Roberta Anastase nu au putut fi judecate de Curte, iar aceștia nu-și pot apărare drepturile.

Ministerul Administrație, partaș la abuz

La rândul săul, Ministerul Administrației și Internelor (MAI) spune că Ordonanța de Urgență a Guvernului potrivit căreia președintele este demis cu majoritatea celor care se prezintă la urne se aplică la referendumul din 29 iulie. Ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, a declarat, iei, că referendumul va fi organizat în conformitate cu legislația în vigoare, precizând că aceasta este Legea 3/2000 corectată și modificată prin OUG 41/2012. „Vreau să fiu foarte clar și precis: Ministerul Administrației și Internelor, toate instituțiile implicate, Guvernul României nu pot organiza consultarea decât în conformitate cu legislația în vigoare, adică Legea 3/200 corectată și modificată prin Ordonanța 41/2012. Restul sunt comentarii“, a spus Victor Paul Dobre. De asemenea, Institutul Național de Statistică, confiscat la rândul său de USL, a precizat că îi va trimite lui Ponta datele preliminare ale recen­sămîntului din 2011 care vor fi publicate în curând și urmează a fi pregătită o documentație completă. Cu aceste date, USL ar dori să restrângă astfel bazinul de votanți pentru ca referendumul să aibă șanse mai mari de reușită. Vestea proastă pentru Ponta și Antonescu este că aceste date nu pot fi utilizate în acest scrutin. Rezultatele finale ale recensământului din 2011 nu pot fi anunțate oficial înainte de semestrul al doilea al lui 2013, cum se spune în regulamentul din 2010 al Comisiei Europene, regulament valabil pentru toate statele din Uniunea Europeană, nu doar pentru România.

Ponta minte cum respiră și în fața CE

Toată această sarabandă de abuzuri vine în prag de convocare a lui Ponta la Bruxelles de către preșdintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso. Comisia Europeană s-a declarat preocupată de situația din România, după suspendarea președintelui Traian Băsescu și după decizia Curții Constitu­ționale care validează această decizie, afirmă purtătorul de cuvânt al Executivului UE.
„Pot spune că suntem preocupați… de viteza și consecințele deciziilor luate în ultimele săptămâni“, a declarat, marți dimineață, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, citat de Reuters. Comisia Europeană a îndemnat de curând România să respecte principiile statului de drept și independența justiției. Cel mai probabil, Ponta va încerca din nou să mintă la Bruxelles prin a spune că Executivul european este „dezinformat” și „intoxicat” de „agenții de influență ai regimului Băsescu” iar lovitura sa de stat parlamentară este un act perfect legitim. Mai mult, tupeul USL depășește limita oricărui interes național, deoarece în curând va fi publicat de către CE, raportul pe justiție pentru țara noastră. Dacă până în urmă cu câteva luni, Bruxelles vorbea despre o îmbunătățire a calității actului de justiție, lăuda inițiativa introducerii noilor Coduri și aprecia curajul instanțelor de a da pedepse cu executare, acum totul se poate nărui.

La revedere Schengen și ridicarea MCV

Odată cu acest lucru și cel mai important obiectiv extern al României, poate din ultimii 15 ani atunci când  România se chinuia la Madrid să intre în NATO, se poate duce pe apa sâmbetei.
Este vorba de aderarea la Schengen care va fi imposibil de atins în condițiile în care Olanda a explicat clar că dorește să vadă două rapoarte pozitive de zona justiției în România, înainte de a-și da acordul. Practic, România „s-a înecat ca țiganul la mal” din cauza ambițiilor de putere ale lui Ponta și valetului său justițiar „Dark Horse” Corlățean. Mai mult, cel din urmă ne-a explicat cu aroganța sa specifică faptul că  România se așteaptă ca CE, care și-a exprimat „preocuparea“ față de situația din ultima perioadă din această țară, să mențină, pentru moment, monitorizarea asupra justiției și luptei împotriva corupției. „În legătură cu rapoartele Comisiei Euroepne (CE), România nu se așteaptă ca Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV, numele dat monitorizării exercitate de către UE pentru a verifica progresele României în privința respectării statului de drept) să fie anulat în acest moment“, a declarat Corlățean pentru Mediafax.
   
Dragoș Stănculescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.