DISTRIBUIȚI

Crimele de la Spitalul de Psihiatrie de la Săpoca când patru persoane au murit după ce un bolnav a atacat cu un stativ de perfuzii pacienții internați și sedați la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău, au zguduit România. Nu e însă primul atac în interiorul spitalului. În urmă cu 17 ani nouă pacienți au fost incendiați de un schizofrenic care a blocat ușa salonului pe interior.

În noaptea de 20 spre 21 august 2002, 10 bolnavi de la Spitalul clinic de neuropsihiatrie Săpoca din Buzău au suferit arsuri, după ce un tânăr schizofrenic a blocat accesul în salonul în care erau internați și a provocat un incendiu. Pentru că era destinată bolnavilor psihotici, care au manifestări violente, încăperea avea gratii la geamuri, astfel încât cei blocați în interior nu au avut pe unde fugi, arzând ca într-un crematoriu.
Directorul spitalului, doctorul Mihai Ovidiu, ne-a declarat în 21 august 2002 că în momentul în care a fost declanșat incendiul cei doi supraveghetori se aflau într-un alt salon, unde ajutau o asistentă medicală să facă o injecție unui pacient -nervos-. Alertați de urletele pacienților blocați in salonul cuprins de flăcări, cei doi supraveghetori, ajutați de alți membri din personalul spitalului, au reușit cu greu sa sparga ușa și au chemat pompierii. Între timp, au încercat, cu găleți cu apă și cu extinctoare, să stingă singuri focul.

Citește detaliile în articolul din ediția din 28 august 2002 a ziarului CURENTUL. Click aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.