Home Actualitate Instanța i-a redus pedeapsa lui Mischie

Instanța i-a redus pedeapsa lui Mischie

DISTRIBUIŢI

Nicolae Mischie, fost șef al CJ Gorj, a fost condamnat, ieri, la doi ani de închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi în dosarul privind folosirea de acte falsificate la autoritatea vamală.
El fusese inițial condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în acest caz.
Ieri, Tribunalul Hunedoara a judecat apelurile formulate de Autoritatea Națională a Vămilor București prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și Nicolae Mischie împotriva sentinței penale nr. 420/2008 pronunțată de Judecătoria Deva. Potrivit judecătorului Mihaela Timișan, instanța a admis ca fondate apelurile introduse.
Decizia Tribunalului Hunedoara poate fi atacată prin recurs în termen de zece zile, nefiind definitivă. Recursul va fi judecat la Curtea de Apel Alba Iulia.
Liderul PNG Gorj, Nicolae Mischie, a fost condamnat, în data de 18 martie 2008, de Judecătoria Deva, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru săvårșirea infracțiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală, înșelăciune în formă continuată și fals în declarații.
Mischie este acuzat că, în perioada în care a fost președintele Consiliului Județean Gorj și lider al PSD Gorj, a introdus ilegal în țară două autoturisme pe care le-a înregistrat pe o firmă care nu exista la acea vreme.
În plus, prin sentința Judecătoriei Deva, Nicolae Mischie a fost obligat la plata unor despăgubiri către statul romån în suma de 32.659,60 lei și la plata sumei de 1.000 lei reprezentånd cheltuieli judiciare.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.