Acasă Actualitate Neputința justiției: AN pentru crimele mineriadei din Septembrie 1991

Neputința justiției: AN pentru crimele mineriadei din Septembrie 1991

DISTRIBUIȚI

După 20 de ani Alături de haosul politic care, prin răsturnarea unui Guvern legitim a trecut dincolo de limitele siguranței naționale, Mineriada din Septembrie 1991 și-a înscris în „palmares“ și un bogat inventar infracțional definit în cele mai dure articole ale Codului Penal: patru morți, câteva sute de răniți, un viol în grup, jafuri și distrugeri evaluate la multe miliarde de lei. Totuși, într-un  mod greu de înțeles, sau poate că nu, justiția post-decembristă a fost incapabilă, ani la rând, să dea o ripostă pe măsura acestor fapte. Iar atunci când a făcut-o, a fost doar în perioadele în care, nemaifiind la cârma țării, din ce în ce mai bătrâna mătrăguna comunistă Ion Iliescu  nu a mai avut cum să-l protejeze pe Miron Cozma, cel pe care-l folosise, de atâtea ori, ca „vidanjor“ specializat în rezolvarea celor mai murdare dintre treburile lui politice.
Pe timpul guvernărilor oblăduite de Iliescu de până în 1996, singurul dosar instrumentat de justiție în legătură cu Mineriada din Septembrie 1991a fost cel privitor la moartea tinerilor Andrei Frumușanu și Aurica Crăiniceanu. Și asta mai ales pentru că, dând dovadă de o perseverență ieșită din comun,  familiile celor două victime au mers până în pânzele albe în încercarea de a-i pedepsi pe cei vinovați de moarte celor dragi.  Împrejurările morții tânărului jandarm Nicolae Lazăr nu au fost anchetate niciodată. Iar tot ce s-a mai aflat despre el a fost că, mort fiind la datorie, a fost avansat post-mortem la gradul de sub-locotenent. Este bine și așa pentru că despre moartea lui Ionel Ene, țăranul din Moțăței ucis în bătaie de către minerii ajunși la Vulcan nu s-a mai aflat nici măcar atât. La fel cum nimeni nu i-a mai tras vreodată la răspundere pe „ortacii“ autori ai violului în grup petrecut pe 24 septembrie 1991 la Petroșani.

Enigmele dosarului Frumușanu-Crăiniceanu

Supus asaltului batalioanelor haotice de mineri, sediul Guvernului României semăna,  pe 25 septembrie 1991, cu o cetate asediată de oștiri barbare. Atunci, în jurul orelor 16,30-17, demnitarii prezenți, inclusiv premierul Petre Roman, fuseseră deja evacuați, într-un fel sau altul din clădire. Iar în jurul orelor 18, forțele de ordine începuseră  operațiunile de despresurare a „obiectivului“, în paralel cu evacuarea Pieței Victoria. Cam pe la orele 18:15-18:20, tânăra Aurica Crăiniceanu trecea prin zonă împreuna cu soțul său. Dar, în momentul în care cei doi au ajuns aproape de intrarea în șantierul „Bloc TAROM“, la aproximativ o sută de metri distanță de Guvern, femeia a fost lovită de un proiectil venit dinspre Palatul Victoria, obiect care, zburând pe o traiectorie în zig-zag, i-a intrat în torace. Viorel Crăiniceanu, soțul victimei, a descris astfel clipele de după impact: „Întreg toracele i s-a umflat brusc și s-a auzit un zgomot înfundat, de mică intensitate. Apoi, am observat că prin rană ieșeau flăcări însoțite de fum“. Cu toate că rana era deosebit de gravă, Aurica a mai trăit până a doua zi, când a murit, la Spitalul Municipal București. În urma ei au rămas doi copii orfani. După circa 20 de minute de la împușcarea femeii, aceeași scenă s-a repetat, identic, și în cazul lui Andrei Frumușanu, aflat și el la aproximativ 130 de metri distanță de sediul Guvernului, cu fața spre clădire. Împușcat tot în torace, și din pieptul lui a țâșnit un șuvoi de flăcări și fum. Dus la Urgență, a murit în scurt timp pe masa de operație, la ora 19:05. Moartea celor doi tineri bucureșteni a intrat în atenția anchetatorilor la foarte scurt timp după restabilirea ordinii și după ce Miron Cozma și „ortacii“ lui au părăsit Capitala. A urmat o anchetă deosebit de laborioasă: adunarea probelor și audierea tuturor celor care au avut vreo legătură cu  evenimentele au durat în jur de patru ani. Specialiștii implicați în expertizele medico-legale au scos din trupul victimelor câteva fragmente metalice, identificate, ulterior, ca fiind resturile unor proiectile reactive de iluminare-semnalizare. Conform declarațiilor date de unii martori, acele proiectilele reactive ar fi fost trase dinspre Guvern. În cazul victimei   Crăiniceanu s-a reușit chiar și identificarea locului de unde a fost tras proiectilul ucigaș: o fereastră de la etajul doi, aripa din dreapta a Palatului Victoria, unde funcționa Secretariatul General al Guvernului. Primul pas făcut de anchetatori a constat în stabilirea locurilor de unde proveneau militarii dislocați la Palatul Victoria. La fel de importantă a fost și identificarea tipurilor de arme aflate în dotarea fiecărei categorii de militari. Astfel s-a aflat ca în jurul Guvernului au existat cordoane de militari de la UM 0305 București și de la Poliția Capitalei, inclusiv din Brigada pentru Asigurarea Ordinii și Liniștii Publice (BAOLP). Conform datelor reținute de procurori, paza interioară a „obiectivului“ a fost asigurată de militari din UM 0530 și alte unități care, ca și aceasta, erau subordonate UM 0350 și UM 0223 București. În sediul Guvernului au mai fost aduse atunci și forțe ale UM 02450 de la MApN. Anchetatorii au mai stabilit că aceste efective au avut acces doar la parter și etajul 1. Excepție au făcut câteva cadre ale UM 0530 Jandarmi-București care, în mod normal, asigurau posturile de santinelă la punctele de control și de acces în Guvern. De asemenea, în clădire s-au aflat și angajați ai Serviciului de Protecție și Pază (SPP) – UM 01066, inclusiv grupele de însoțire și grupa de intervenție condusă de căpitanul Dorel Vasile Gabor, oameni care asigurau paza și securitatea primului ministru și a celorlalți demnitari. Am enumerat toate aceste detalii de natură tehnico-tactică deoarece ele au avut o mare importanță pentru identificarea presupusului vinovat. Vinovat care a fost nominalizat în persoana căpitanului Dorel Vasile Gabor, șeful Formațiunii Antiteroriste din cadrul SPP. Trimis în judecată la câțiva ani buni de la Mineriada din septembrie 1991, și bineînțeles că nu pe timpul regimului Iliescu, el a fost judecat într-un proces care, după cei patru ani de anchetă a mai durat încă trei ani, petrecuți prin sălile de judecată. În total, acest proces-maraton a durat 1.021 de zile, în cursul cărora s-au schimbat cinci judecători, dintre care doi președinți de instanță și șase procurori de ședință. Au fost 67 de termene de judecată în cursul cărora au fost audiați 146 de martori, inclusiv personalități politice care atunci, în septembrie 1991, dețineau funcții de conducere în structurile guvernamentale. Această primă fază a procesului s-a încheiat pe 10 iulie 1998, când Gabor a fost condamnat la opt ani de pușcărie plus plata către familiile victimelor a unor daune materiale și morale de 143 de milioane de lei. Situația s-a schimbat însă radical la  judecarea apelului prin care inculpatul a atacat sentința de fond căci, în anul  2003, magistrații Curții Militare de Apel au dispus achitarea căpitanului Dorel Gabor. Și asta pentru că ei au reevaluat niște informații din dosar care, anterior, nu prea  fuseseră luate în seamă. Informații care, analizate până la capăt ar fi putut elucida anumite mistere legate de Mineriada din Septembrie 1991. Printre altele Curtea Militară de Apel a luat în calcul faptul, ignorat de anchetatori, că în sediul Guvernului se mai aflaseră și luptători ai Brigăzii Antiteroriste (fosta USLA) din cadrul SRI, luptători care avuseseră și ei în dotare armament similar celui care-i omorâse pe tinerii Frumușanu și Crăiniceanu. În plus, din actele aflate la dosar mai rezulta că,  pe 25 septembrie 1991, din magaziile SPP a ieșit un singur pistol de semnalizare, care a fost însă repartizat la Palatul Cotroceni. Fapt care demonstra că, în acea zi, căpitanul SPP Dorel Vasile Gabor  nu putea să aibă asupra lui o asemenea armă. Motiv pentru care el a și fost achitat. Această sentință aparent surprinzătoare a fost atacată cu recurs. Această fază finală a procesului s-a încheiat , după alți trei ani, la Înalta Curte de Casație și Justiție care a confirmat sentința Curții Militare de Apel. Mai mult decât atât, prin sentința instanței supreme s-a dispus restituirea întregului dosar la Parchet, pentru completarea anchetei. După încă un an, Parchetul a stabilit că rezultatele tuturor celor patru ani de cercetări penale efectuate, cândva, în acest caz nu valorează nici cât o ceapă degerată. Motiv pentru care a decis clasificarea cazului „Frumușanu – Crăiniceanu“ în categoria omorurilor  AN, sau, pe limba noastră „cu autor necunoscut“.
Lider al tuturor "Mineriadelor", Miron Cozma nu a pățit mai nimic atâta timp cât  Ion Iliescu a fost președinte iar acoliții lui s-au aflat la guvernare. Situația s-a schimbat radical după anul 1996 când puterea politică a fost preluată de către CDR. Dar, în mod ciudat, nici guvernanții care se pretindeau a fi cei mai democrați cu putință nu s-au ocupat de mineriadele din anul 1990, inclusiv cea mai cumplită dintre ele: cea din 13-15 iunie. Atunci Miron Cozma a fost dat pe mâna justiției exact pentru Mineriada din septembrie 1991. De ce doar pentru aceea? Poate pentru că partidul condus de Petre Roman, cel debarcat cândva de "ortaci" venise și el la putere ca aliat al CDR? N-o să stim niciodată. Cert este un singur lucru: după alți câțiva ani de procese Cozma a fost condamnat la 18 ani de pușcărie. În încercarea sa de a scăpa de aceast„ pedeapsă, pe cât de dură, pe atât de meritată, el nu a ezitat să-i târască pe "ortaci" și odată cu ei întreaga țară într-o aventură aproape militaristă: mineriada din ianuarie 1999, care avea toate ingredientele unei veritabile lovituri de stat. Obișnuit cu succesele facile, Cozma s-a v„zut totuși înfrânt, iar la capătul unor episoade dramatice el a ajuns totuși după gratii. Între timp Ion Iliescu a fost ales din nou președinte. Dar convins totuși că Miron Cozma poate fi și imprevizibil, el nu s-a riscat să-l pun„ prea curând în libertate. Abia când a ajuns pe ultima sute de metri a celui de al "enșpe-lea" mandat Ion Iliescu a făcut ceea ce ar face orice codoașă bătrână care se respectă: a încercat s-o ajute pe cea mai bună dintre curvele ei, ajunsă momentan la ananghie. În spre final de mandat a semnat un decret de grațiere. Act deosebit de contestat care, până la urmă, i-a scurtat pedeapsa lui Cozma la puțin peste jumătate din condamnarea inițială.

Vasile Surcel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.