
Prin ordinul comun nr. 30 din 07.01.2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 0025 din 07.01.2022, noii milițieni ai nației, miniștrii Alexandru Rafila și Lucian Bode introduc restricții de neînțeles pentru mediul privat. În condițiile în care există vaccin gratuit disponibil oricui, introducerea și menținerea acestor obligativități în sarcina mediului privat pe întreaga durată a stării de alertă, este abuzivă. Cei doi inteligenți instituie „obligativitatea instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure, la intrarea în sediu, efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, în condițiile și cu respectarea Instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.”
În anexă, într-un limbaj de lemn și fără aplicabilitate pentru mediul privat, noii milițieni ai României au decis ca persoanele cu funcții de conducere să „dispună triajul observațional” al subalternilor iar medicii de medicina muncii trebuie să monitorizeze starea de sănătate a angajaților.
Altfel spus, fiecare angajator va fi obligat să plătească un medic de medicina muncii să monitorizeze starea de sănătate a angajaților pe întreaga durată a stării de alertă. În plus, fiecare angajat va fi „observat” sanitar în orice moment de cel puțin un șef de-al său. Desigur, o prostie neaplicabilă ce pare scrisă de cineva la beție.
În plus, niciun client nu mai poate intra într-o firmă fără să i se ia temperatura și dacă aceasta este sub 37,3 i se permite accesul doar însoțit de către o persoană din sediu. Să nu fure sau să nu-i crească brusc temperatura pe drum?
Vă prezentăm integral aberațiile din ordin:
I. Portul măștii
1. Obligații la nivelul angajatorului/conducătorului instituției:
a) angajatorul va lua măsuri pentru elaborarea propriilor proceduri pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei;
b) medicii de medicina muncii vor efectua evaluarea de risc și vor stabili condițiile purtării măștii pentru angajații care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, în vederea exceptării acestora de la măsura purtării măștii de protecție de tip medical sau FFP2 la locul de muncă;
8 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 25/7.I.2022
c) responsabilul cu securitatea și sănătatea în muncă va face instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă (SSM).
2. Utilizarea corectă a măștilor:
a) măștile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinație cu curățarea frecventă a mâinilor cu soluție pe bază de alcool
sau cu apă și săpun;
b) înainte de a pune masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun). Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
c) masca de tip medical trebuie schimbată o dată la 4 ore și ori de câte ori aceasta s-a umezit ori s-a deteriorat;
d) masca nu se atinge în timpul purtării; în cazul atingerii măștii, mâinile trebuie igienizate (cu soluție pe bază de alcool
sau cu apă și săpun);
e) după folosire, masca se aruncă imediat, într-un coș de gunoi, preferabil cu capac, urmată de igienizarea mâinilor;
f) nu se recomandă reutilizarea măștilor medicale;
g) în cazul apariției febrei, tusei și strănutului, purtarea măștii este recomandată în orice circumstanță (de exemplu, în spațiile deschise, la domiciliu).
II. Triajul la intrarea într-o incintă a instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor
A. Pentru personalul angajat
1. La intrarea într-un sediu sunt obligatorii triajul epidemiologic și dezinfectarea mâinilor.
2. Triajul epidemiologic nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal și constă în:
a) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depășească 37,3°C), la care se poate adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului;
b) observarea semnelor și simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);
c) în cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2—5 minute de repaus;
d) dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3°C sau/și prezența altor simptome respiratorii, persoana este trimisă pentru consult la medicul de familie; dacă persoana:
(i) se încadrează în definiția de caz suspect COVID-19, medicul de familie îi va recomanda testarea;
(ii) nu se încadrează în definiția de caz suspect COVID-19, medicul de familie va orienta diagnosticul către altă afecțiune.
3. Persoanele cu funcție de conducere din fiecare unitate (șefii de structură) au responsabilitatea de a dispune triajul observațional al angajaților din subordinea directă.
4. Medicul de medicina muncii:
a) are obligația monitorizării stării de sănătate a angajaților;
b) va face instruirea angajaților în ceea ce privește SSM (securitatea și sănătatea în muncă);
c) va realiza o evaluare a riscului pentru a decide dacă sunt și alte zone unde nu este obligatorie masca.
B. Pentru alte persoane decât personalul angajat
1. Intrarea într-o incintă este permisă doar pentru persoanele care, în mod rezonabil, au motive justificate de a se afla în acea incintă.
2. În cazul în care este necesară doar predarea unor documente, colete etc., aceasta se va realiza în afara incintei, direct persoanei căreia îi sunt destinate, cu respectarea măsurilor de precauție.
3. Dacă este necesară intrarea în incintă, sunt obligatorii triajul epidemiologic și dezinfectarea mâinilor.
4. Triajul epidemiologic nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal și constă în:
a) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depășească 37,3°C);
b) observarea semnelor și simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).
În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă
de 2—5 minute de repaus.
Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3°C sau/și prezența altor simptome respiratorii, persoanei nu i se permite accesul în incintă.
Dacă temperatura înregistrată nu depășește 37,3°C, iar persoana nu prezintă alte simptome respiratorii, i se permite accesul doar însoțită de către o persoană din sediu și după înregistrarea biroului/camerei/departamentului unde va merge.
În memoria celor pe care tatăl lui Rafila i-a ucis și/sau torturat între 1947 și 1949 vă invităm să urmăriți AICI episodul din Memorialul Durerii dedicat acestuia.
Masuri aberante, la fel ca si cea cu doar cele 2 tipuri de masti pentru a ”forta” vaccinarea. Masurile vor fi pastrate ”pana ne vom convinge sa ne vaccinam” .
Ai unul maxim doi medici de medicina muncii pe fiecare județ și fiecare are zeci poate sute de contracte in derulare cu instituțiile statului român și agenți economici privați, sincer cum va proceda primul ministru, președintele României când va fi informat că măsura luată de ministrul Rafila este pur și simplu propagandistică.
Sau poate că ministrul Rafila a anticipat teleportarea , dedublarea activităților medicala propuse în acest act normativ sau poate că este și măsurarea temperaturii, evaluarea angajaților se va face in line că este la moda prostituția profesionala.