DISTRIBUIȚI
ipj

De când s-a încoțopenit la Ministerul Sănătății, obscurul Nelu Tătaru a reușit să-și numească neamurile și cumetrii în funcții cheie în statul român: verișoara șefă la DSP, cumătrul Lucian Timofticiuc la Antibiotice Iași, fratele șef la ISU, cumătrul Nacu Manuel șef la Inspectoratul de Poliție Vaslui și exemplele pot continua.

După ce ziarul Curentul a dezvăluit că inspectorul-șef Nacu folosește mașina de serviciu din dotare în interes personal, click AICI pentru filmări,  Direcția de Control Intern din IGPR a descins la Vaslui să verifice relatările noastre și să ia măsuri.

Surse bine informate ne-au declarat că ofițerii controlori de la București vor analiza nu doar folosirea mașinii de serviciu din dotare pentru a-și plimba familia și a face cumpărături, ci toată activitatea lui Nacu în fruntea IPJ Vaslui, având în vedere că secretarul de stat Bogdan Despescu l-ar fi avertizat deja de câteva ori privind felul în care conduce inspectoratul. Nacu a ajuns șef la IPJ cu susținerea politică a cumătrului Nelu Tătaru.  Despre felul în care a avansat Nacu în carieră, un alt cumătru al lui Tătaru, Lucian Timofticiuc, a publicat în ziarul local pe care îl deține și administrează un articol critic sub titlul „Cine toarnă pe altul, departe ajunge!”

În articol, Nacu este prezentat ca ajungând în funcția de șef al Serviciului Teritorial Vaslui după ce i-a făcut un denunț șefului său, Cernat, reușind astfel să-i ia locul. Articolul prezintă cazul unui autocar ticsit cu țigări de contrabandă care trecuse pe sub nasul lui Nacu în Vama Albița dar a fost descoperit după câțiva kilometri chiar de șeful pe care Nacu l-a denunțat.

„În concluzie, Nacu lasã sã treacã un autocar plin de tigãri iar acesta este capturat de Cernat. Ca rãspuns, Nacu îi face denunt lui Cernat si apoi îi ia functia! Perfect logic si absolut firesc, conform regulilor nescrise din cadrul Politiei de Frontierã Vaslui.”, scrie Vremea Nouă. Citiți articolul pe larg în ziarul cumătrului lui Nelu Tătaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.