Acasă Actualitate Primul magistrat condamnat pentru trafic de influenta

Primul magistrat condamnat pentru trafic de influenta

DISTRIBUIȚI

Un avocat a fost trimis in judecata pentru ca ar fi ajutat doi administratori ai unei societati de valori mobiliare sa tranzactioneze ilegal certificate de actionar achizitionate de pe piata neorganizata, prin intermediul unor societati de valori mobiliare fictive, se arata intr-un comunicat al Ministerului Public.

Potrivit anchetatorilor, tranzactionarea a fost efectuata in perioada mai 1997 – iunie 1999, de catre Alexandru Georgescu si Robert Perlitz, administratori ai SC BSP Brokers SA (societate de valori mobiliare), cu incalcarea prevederilor legale. Cei doi sunt acuzati ca si-au insusit o mare parte din sumele investite de persoane fizice si juridice, pentru vanzarea-cumpararea de valori mobiliare, producandu-le astfel un prejudiciu de peste zece miliarde de lei.

Procurorii sustin ca Georgescu si Perlitz i-au cooptat pe avocatul Ana Milea – care ar fi intocmit in fals mai multe documente, pe inginerul Marian Lica – care a evidentiat pe suport informatic documentele contabile, si alte doua persoane – care ar fi falsificat documentatia. Dosarul a fost trimis spre solutionare Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.