Acasă Actualitate Printul mostenitor nepalez si-a ucis familia

Printul mostenitor nepalez si-a ucis familia

DISTRIBUIȚI

Printul mostenitor Dipendra al Nepalului i-a ucis, vineri seara, pe rege si o mare parte dintre membrii familiei regale, in total 11 persoane, pentru ca in final sa se impuste, a anuntat, sambata, vicepremierul nepalez Ram Chandra Poudel. -Printul se face vinovat de acest asasinat-, a declarat vicepremierul, indepartand orice implicare a gherilei maoiste, care incearca sa indeparteze de la putere monarhia constitutionala din 1996.

Vicepremierul nepalez Ram Chandra Poudel spune ca printul mostenitor, in varsta de 29 de ani, a tras asupra unui numar de 11 persoane, membre ale familiei regale, printre care se numarau si regele Birendra si regina Aishwarya, pentru ca, in final, sa indrepte arma asupra sa si sa se impuste. Tragedia s-a consumat in timpul unui dineu, la Palatul regal Naravan Hity, din Katmandu. Poudel a precizat ca regele, in varsta de 55 de ani, si cei doi copii ai sai, printul Nirajan, de 22 de ani, si printesa Shruti, de 24 de ani, figurau printre victimele acestui masacru care a avut loc la Katmandu. Printre victimele sale se mai numara doua surori si un verisor. -Este vorba despre un eveniment extrem de regretabil si de socant-, a comentat vicepremierul. Nu a fost dat publicitatii nici un motiv pentru a explica acest gest al printului mostenitor, insa se zvoneste ca familia regala nu ar fi fost de acord cu iminenta casatorie a printului. Potrivit unor articole aparute recent in presa nepaleza, astrologii ar fi informat familia regala ca printul mostenitor nu ar trebui sa se casatoreasca sau sa aiba copii inaintea varstei de 35 de ani. In caz contrar, regele ar fi urmat sa moara.

Printul mostenitor a fost proclamat rege

Printul mostenitor al Nepalului, acuzat ca si-a ucis familia, a fost proclamat rege, dar, pentru ca nu este in masura sa domneasca, a fost numit si un regent. -Dat fiind faptul ca noul rege se afla intr-o stare grava, ca se afla intr-un salon de reanimare la spital si ca este incapabil sa domneasca, printul Gyanendra, fratele defunctului rege Birendra, a fost numit regent-, a anuntat postul de radio oficial, citand Consiliul privat al regatului. Printul Gyanendra, in varsta de 54 de ani, nu se afla in tara in momentul dramei de la Katmandu. Acelasi post de radio a confirmat moartea regelui Birendra si a mentionat decesul reginei Aishwarya si a printului Nirajan, fiul cel mai mic al cuplului regal, dar fara a face alte precizari in legatura cu circumstantele decesului acestora.

Nepalezii si-au condus suveranii pe ultimul drum

Sute de mii de nepalezi, inca in stare de soc, s-au adunat, sambata, pe strazile din Katmandu, pentru a privi cortegiul funerar al suveranilor lor asasinati, dupa toate probabilitatile, de fiul lor, printul mostenitor Dipendra. Corpurile neinsufletite ale regelui Birendra si al reginei Aishwarya, precum si ale altor trei membri ai familiei regale, ucisi in cursul masacrului, au fost transportate, pe brate, pe cate o targa din bambus, pana la Templul de Aur, locul incinerarii. Cortegiul funerar a fost insotit de oficiali nepalezi, printre care ministri, ofiteri cu rang inalt si functionari ai Palatului regal. Regele Birendra era foarte popular in tara. El a urcat la tron in 1972 si, pana in 1990, a domnit ca monarh absolut. In acel an, ca urmare a unei miscari populare, regele a acceptat multipartitismul. Din 1996, regatul se confrunta cu gherila maoista, care incearca sa indeparteze monarhia constitutionala de la putere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.