Home Actualitate PSD a blocat miercuri un amendament depus pentru ca tinerii medici să...

PSD a blocat miercuri un amendament depus pentru ca tinerii medici să susţină examenul de rezidenţiat

DISTRIBUIŢI

Senatorul USR Adrian Wiener a încercat să rezolve criza examenului de rezidenţiat care afectează aproape 5.000 de tineri medici printr-un amendament simplu la legea rezidenţiatului, dar a fost blocat de PSD.

Plenul Senatului a avut pe ordinea de zi o propunere legislativă de modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Chiar dacă proiectul nu viza metodologia de concurs, senatorul USR Adrian Wiener a formulat un amendament de natură să rezolve blocajul de la examenul de rezidenţiat.

Concret, amendamentul viza art. 3 al OG 18/2009 în sensul eliminării semnăturii ministrului Educaţiei de pe ordinul care aprobă metodologia de concurs.

Dacă ar fi fost adoptat amendamentul şi ar fi existat voinţa politică pentru ca modificarea să treacă rapid şi de Camera Deputaţilor, s-ar putea organiza în scurt timp examenul de rezidenţiat, examen blocat din cauza faptului că nu există un ministru interimar al Educaţiei care să semneze metodologia de concurs, aşa cum prevede forma în vigoare a legii.

„Lupta electorală pentru prezidenţiale face victime colaterale. Peste 5.000 de tineri absolvenţi de medicină nu vor putea susţine examenul de rezidenţiat, poate cel mai important examen din viaţa lor, examenul care le setează coordonatele carierei de medic – specialitatea şi centrul de pregătire în rezidenţiat. Luni, exista şansa ca această situaţie dramatică să fie rezolvată. Pregătisem un amendament simplu la legea rezidenţiatului, care ar fi exceptat semnătura ministrului educaţiei de pe ordinul de ministru şi ar fi deblocat situaţia. Întâmplător, legea rezidenţiatului se afla pe ordinea de zi a plenului Senatului cu nişte modificări care nu vizau metodologia de concurs. Era momentul optim ca situaţia să se rezolve. Vorbisem cu preşedintele Senatului să accepte depunerea amendamentului în plen, cu UDMR cu PNL şi, crezusem eu, şi cu PSD. Surpriză, însă, Florian Bodog cere întoarcerea în comisie a legii şi prelungirea cu încă două săptămâni a ‘dezbaterilor’. Tinerii medici, cu nervii întinşi la maximum, care se pregătesc câte 8-10 ore pe zi pentru examen stau înfrânţi de sistem şi aşteaptă neputincioşi. Spitalele nu vor avea rezidenţii de anul I din ianuarie”, a declarat senatorul USR Adrian Wiener.

Senatorul USR, care este şi liderul grupului USR din Senat, va încerca şi la următoarea şedinţă de plen să propună introducerea pe ordinea de zi a proiectului de modificare a OG 18/2009, astfel încât amendamentul formulat să poată fi dezbătut şi votat.

„USR solicită PSD să susţină modificarea şi să nu-i folosească pe tinerii medici ca „material electoral”, mai spune Wiener.

9 ARII

  1. Faptul că nu există min la educație poate însemna că nici nu trebuie. În Constituție nu e prevăzut. Deci obligația constituțională ca fiecare să-și exercite drepturile cu bună-credință, fără a-ncălca drepturile celorlalți acționează direct. Pe scurt, nimic nu împiedică organizarea corectă a examenului de către guvernul actual.

  2. La ministerul educatiei sunt o gramada de secretari de stat.Ce fac astia? De ce nu se mandateaza unul din ei cu atribute de ministru pntru a putea semna pentru rezidentiat?

  3. Cata IPOCRIZIE !!!! – sa te superi pe PSD ca se opune la moficarea uni act normativ prin care sa se elimine semnatura ministrului de resort si sa NU te superi pe Iohannis ca aplica o lege organica si o decizie a CCR-ului.
    Astazi a fost depasita granita spre ANARHIE .
    Bun, hai so o facecti si pe asta !!! – Eliminati semnatura ministrilor de pe toate actele normative. Si predati aceasta „autoritate” presedintelui ca tot este parte al executivului. Primul Ministru oricum are puteri limitate la ora actuala.

  4. Examenul și metodologia nu are treabă cu realitatea.Examenul de rezi trebuie sa fie eliminat in forma in care este dat(metodologie jalnica creata de cei mai ieftini dar si proști profesori universitari,cei mai aroganți conferențiari universitari si cei slugărnici asistenți universitari)dar mai ales frecvența cu care este dat,adica de minim două ori pe an sa se dea,cu metodologie klumea, explicată si structurată cum trebuie.
    A studiat vreunul dintre voi din comentarii cartile alea?Ai nevoie de minim 3 ani sa pe memorezi si imi spuneți voi ca fata aia ia aproape maxim la 6 luni dupa ce au introdus metodologia lor se sters la cur in 2016.E clar când citești autorii vezi ce interese au intre ei.In nici o țară europeana nu se da rezidențiatul așa.Toti in Austria, Germania, Țările de Jos,UK,US dau rezi dupa ce sunt angajați sau nu dau deloc.Rugam investigata aceasta metodologie si cum se da rezi.Rezi nu are treabă cu realitatea,de ce in nicio țară nu se da dar noi suntem mai exigenți un pic si dăm rezi.Rezidentiat eliminat!!!

  5. Inca odata P.S.Disti egoisti si dusmanosi au aratat cat de rai pot sa fie,adica:ce ma vreti voi sa faceti ceva bun pentru romani,ei uite ca fara noi nu puteti.
    Si cum spuneati ma P.S.Distilor ca printre membri aia de partid ai vostri care au luat decizia asta aveti si oameni cu studii superioare ?,pentru ca daca aduceam un om cu patru clase si ii spuneam ce vreau sa voteze si aluia i se parea natural si logic sa fie deacord,dar voi cu toate studiile voastre ati ramas la nivelul copiilor de gradinita care daca unul i-a furat jucaria altuia si celalalt trebuie sa faca tot asa,defapt sunteti si mai rai pentru ca copiilor le trece supararea repede.

  6. A mai fost oarecand o situatie (si) mai dramatica : examen de rezidentiat ANULAT ,dupa ce a fost sustinut cu toate semnaturile si aprobarile in regula,pe motive de frauda ; si atunci,tinerii medici(dupa 6+5 ani de scoala si examene peste examene) au stat pe tusa,facand foame(nici medici,nici someri),pana la organizarea altui examen (vreo 6 luni);ministru era o doamna,Bartos…va las sa ghiciti ce partid era la conducere…d-na Bartos e bine ,merci,si-o fi mancand linistita pensia(speciala,ca a fost parlamentar,ministru etc)?

  7. Si inca ceva : daca 6+5 ani de studii si examene n-au fost suficienti ca sa dovedeasca priceperea profesionala,ce relevanta poate avea o grila cu intrebari facute de aceiasi oameni care i-au pregatit 11 ani pe acesti tineri ? 11 ani n-au avut vreme sa vada cine poate fi medic si cine nu,au nevoie de o grila ?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.