Acasă Actualitate Purtătorul de cuvânt al PPE despre negocierea pentru Kovesi: când am negociat...

Purtătorul de cuvânt al PPE despre negocierea pentru Kovesi: când am negociat bugetul cu Consiliul a ieșit cum a vrut Parlamentul

DISTRIBUIȚI

În urma voturilor politice exprimate pentru poziția de procuror-șef european, Consiliul Uniunii Europene sub conducerea lui Dăncilă și Parlamentul European au exprimat poziții divergente: manevrat de ambasadoarea României la UE, o țopică pe care o puteți vedea AICI, Consiliul a agreat candidatul francez iar Parlamentul candidatul român. Conform procedurilor urmează să aibă loc negocieri între cele două instituții pentru obținerea unei decizii comune. Purtătorul de cuvânt al PPE, eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan e optimist:
„Văd că PSD speră că Consiliul Uniunii Europene va veni cu o poziție puternică în favoarea candidatului francez. Ei speră că doamna Kövesi, candidatul român, va eșua. Trebuie să îi dezamăgesc.
Să vă spun exact cum stau lucrurile: anul trecut când eu am negociat întreg bugetul Uniunii Europene ca negociator-șef din partea Parlamentului European, noi, Parlamentul European, am vrut un buget mai mare decât proiectul de buget al Comisiei Europene, iar Consiliul a vrut un proiect de buget mai mic. Am pornit de pe poziții diferite, iar la finalul negocierii a ieși exact așa cum am vrut noi, Parlamentul European, sub conducerea mea.
Așadar, este firesc și se întâmplă frecvent ca finalul negocierii să fie mai apropiat de poziția Parlamentului decât de poziția Consiliului.
În plus, noi am votat în favoarea doamnei Kövesi și ca urmare a unei audieri publice. A fost singura etapă publică din procedura de selecție și am votat în mod deschis, democratic, transparent în două comisii de specialitate. Poziția Parlamentului este extrem de puternică și nu poate fi negociată de Consiliu în perioada imediat următoare.”, susține Mureșan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.