Acasă Actualitate Rafila anunță o creștere fără precedent a finanțării pentru medicii de familie

Rafila anunță o creștere fără precedent a finanțării pentru medicii de familie

DISTRIBUIȚI

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, la Ploieşti, că finanţarea medicinei de familie a crescut cu 22%, fiind o creştere „fără precedent”, el adăugând că speră ca medicii de familie să aprecieze acest pas.

„Noi am făcut un pas extrem de important, sper ca medicii de familie să îl aprecieze şi să încerce să răspundă acestui lucru în mod pozitiv. Am crescut cu 22% finanţarea medicinei de familie, este o creştere fără precedent, tocmai ca să arătăm interesul şi să venim în sprijinul acestei categorii profesionale”, a declarat ministrul Rafila, într-o conferinţă de presă.

În context, el a subliniat importanţa medicinei de familie în reducerea presiunii pe spitale.

„În cadrul preocupării pe care o avem în mod constant – şi ar trebui să reprezinte una dintre principalele linii strategice pentru perioada următoare care nu înseamnă anul viitor, ci înseamnă următorii 10 ani – medicina de familie trebuie să ofere într-adevăr servicii de sănătate şi ei trebuie să reprezinte atât partea care realizează serviciile medicale preventive, cât şi o bună parte din cele curative, încât presiunea pe sistemul medical spitalicesc să fie mai mică. Lucrul ăsta se întâmplă în toată lumea, duce la ani de viaţă sănătoasă dacă se face într-adevăr prevenţie, screening pentru diverse afecţiuni, pe de o parte, iar pe de altă parte permite funcţionarea şi finanţarea sistemului de asistenţă medicală spitalicească”, a mai spus ministrul.

1 COMENTARIU

  1. Da mai ministrule informatii complete cetateanului roman pentru ca esti un ales al poporului nu veni doar cu procente pe care le numesti extraordinare;aici unde sunt eu daca ministrul spune ca mareste cu 22% continua spunand ca medicul primeste de la 10.000 la 12.200 euro de exemplu suma care inmultita cu numarul medicilor care primesc bani astia inseamna :” si spune procentul din bugetul ministerului sanatati”adica efortul bugetar al statului cum se mai zice ,asha apare informatia in media,nu spui procentul si daca contribuabilul vrea sa afle ce inseamna procentul asta il trimitzi sa caute pe NET pentru ca nu totzi romani care votaza au internet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.