Acasă Actualitate Răniții în avalanșa din Retezat au fost salvați de turiști aflați în...

Răniții în avalanșa din Retezat au fost salvați de turiști aflați în zonă. Adolescenții morți au fost lăsați pe munte

DISTRIBUIȚI

Tragica poveste ce a dus la moartea celor doi alpiniști adolescenți a început vineri, 21 aprilie când ANM a anunțat că a crescut riscul de avalanşă în zona munţilor Retezat la valoarea maximă, 5, pe o scală de la 1 la 5.
Cu toate astea, sâmbătă dimineață, două grupuri de alpiniști decid să ignore avertizarea și pleacă spre Vârful Peleaga. Primul este un grup de 51 de persoane, al doilea este un grup de 7 persoane, 4 adulți și 3 copii printre care și cei doi alpiniști adolescenți de 13 și 14 ani – Erik Gulacsi și Dor Geta Popescu. Primul grup, de 51 de persoane, a urcat înaintea celui de 7 persoane ceea ce a crescut riscul de avalanșă, după cum susține Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara, care consideră că prezenţa deplasarea unui număr mare de persoane în şir indian prin zăpada de peste un metru, a crescut riscul producerii avalanşei.

La ora 14.25 la Numărul Unic de Urgenţă 112 se înregistrează un apel al unui bărbat prin care se anunță că un grup de 7 persoane a fost surprins de avalanșă în zona Vf. Peleaga, 5 persoane fiind rănite și doi copii decedați.

Cei 51 de alpiniști aflați mai sus au văzut și avalanșa și au auzit și strigătele celor aflați mai jos. Distanța între cele două grupuri era cam 200 de metri, vizibilitatea de 5 metri.  Conducătorul grupului, Cătălin Ioan Berenghi a coordonat operațiunea de salvare: au coborât cu frânghii la ei și i-au scos din zăpadă iar cei  răniți au acceptat să coboare cu grupul, lăsând pe loc trupurile celor doi copii decedați deja. Cele 56 de persoane s-au întâlnit pe drum cu salvatorii montani care le-au coborât în siguranță la refugiul Gențiana, răniții fiind coborâți până la punctul Cârnic unde erau așteptați de echipajele medicale iar cei 51 de alpiniști rămânând peste noapte la Gențiana. Trei răniți au avut nevoie de îngrijiri medicale, tatăl fetei Dor Geta Popescu, decedată în avalanșă, rămânând internat în spitalul din Hunedoara.
Mai mulți salvamontiști și jandarmi montani au plecat duminică dimineața la ora 6.00 spre locul în care s-a declanșat avalanșa pentru a-i aduce la baza muntelui pe cei doi copii care au murit acolo. Coborârea a început la ora 12.30, pe traseul Gențiana — Cârnic, acțiunea fiind una foarte dificilă din cauza terenului accidentat, în zonă fiind condiții de ceață și vânt puternic.
Poliția a deschis dosar penal in rem cu privire la faptă în cazul tragediei din Masivul Retezat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.