
În urmă cu două zile, polițiștii și carabinierii din orașul Udine, regiunea Friuli Venezia Giulia din nord-estul Italiei, au arestat un italian, care a recunoscut că a ucis, cu o arbaletă, două prostituate, printre care și o româncă. Potrivit agenției Apcom, românca, Diana Alexiu, de 23 de ani, din Constanța, fusese dată dispărută din luna mai a acestui an.
Criminalul, Ramon Berloso, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Gorizia, a fost arestat în flagrant, cu puțin timp înainte de a comite a treia crimă. Polițiștii și carabinierii s-au prezentat la o întâlnire pe care acesta și-o aranjase cu o altă prostituată, în mașina criminalului fiind găsită și arma crimei – o arbaletă. Criminalul în serie și-a recunoscut faptele, indicând și locul unde le-a îngropat pe cele două femei ucise. Bărbatul a mai fost condamnat în urmă cu 17 ani pentru uciderea unui tânăr într-o încăierare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















