Acasă Actualitate Sfântul Gheorghe – Purtătorul de biruință

Sfântul Gheorghe – Purtătorul de biruință

DISTRIBUIȚI

Când ziua se ține în pas cu noaptea și natura revarsă generos frumusețea vestitoare de rod bogat, aducem prinos de cinstire Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtător de biruință; o biruință la care a ajuns urmându-L și mărturisindu-L pe Hristos Mântuitorul, Care ne asigură: ”În lume, necazuri veți avea, dar îndrăzniți, eu am biruit lumea”. Nume cu o largă răspândire la noi, și nu numai, Gheorghe este compus din două substantive ”geo” pământ, și ”ergon”, muncă, lucru, de-ar fi să amintim celebrul poem”Georgicele” lui al Virgiliu.  Având însă în fața chipul muceniciei Sf. Gheorghe am spune că fiecare dintre noi poate fi un Gheorghe, lucrător al pământului din care e alcătuit și primit spre sfințire cu viața sa prin ascultarea vrednic lucrătoare a voii Domnului. Desigur, fiecare la vremea  și în felul lui, cum însuși pământul dă pildă, când ivește culori, miresme și gusturi, știute și neștiute, așteptate și neașteptate într-un imn de mulțumire și slavă înălțat Creatorului și Atotștiutorului.
Născut în Capadocia, Sf. Mucenic Gheorghe provenea  dintr-o familie nobilă  respectată pentru viața și faptele cu adevărat creștinești. Din copilărie rămas orfan de tată,  a fost crescut de mama sa în spiritul dreptei credințe și  s-a dedicat carierei militare în care a strălucit. Recunoscut pentru vitejia sa, a fost ridicat la gradul de tribun  și împăratul Dioclițian (284-305), uimit de faptele sale de armă, l-a numit comite și  comandant de armată. Cum vremurile erau tulburi,   împăratul  pusese în gând să facă o reformă religioasă, reactualizând cultele mai vechi, în special cei al lui Jupiter.   Este renumit prin promulgarea celor  patru edicte anticreștine cu înscrisul ”numele creștinilor să fie nimicit”, inițiind ceea ce a rămas în istorie ca ”persecuția lui Dioclițian”.  Prin aceste edicte se ordona, între altele, dărâmarea locașurilor de cult, arderea cărților sfinte, și pedepsirea celor care nu se închinau idolilor. Toate și-au arătat repede zădărnicia deoarece, paradoxal, curajul mărturisirii creștinilor  a fost îndemn convingător pentru convertirea multora la credința în Hristos.  Întemeiat pe credință tare, pe iubire deplină și speranță neclintită, curajul lor a înfruntat ura lor fanatică și, cum scria în ”Apologetica”, Tertulian,  ”sângele creștinilor este o sămânță a creștinismului”.  Viața și pilda mărturisirii lor pline de credință dârză au intrat în istorie ca repere pentru etosul creștin autentic și spre cinstirea lor au fost înălțate întâile locașuri de cult numite ”martyria”. Între acești mărturisitori de o evlavie aparte se bucură Sf. Mucenic Gheorghe, căruia îi sunt închinate multe biserici din țara noastră și mulți dintre români îi poartă numele ca  afirmare a identității lor. Sf. Gheorghe s-a dovedit și un ocrotitor al armatei și ?ê?£tefan cel Mare i-a pus chipul pe steagurile de luptă, ieșind adesea biruitor. Astăzi, viteazul Mucenic ocrotește forțele armate terestre.

Oștean brav al dreptei credințe

Cinstindu-l după cuviință pe Sf. Mucenic Gheorghe s-o facem deprinzând drumul spre biruință,  urmând  dreapta credință. Tradiția spune că bravul ostaș s-a arătat la fel de brav și în dialogul  cu Dioclițian, care înfuriat l-a pus pe dregătorul Magnetie să-l întrebe: ”Cine te-a învățat să vorbești cu atâta îndrăzneală? Răspunsul a fost  prompt și decis: ”Adevărul”. Tot ce avea să urmeze a  dat măsura credinței sale creștine desăvârșită în hotărârea fermă de a primi moartea pentru Cel care este ”Calea, Adevărul și Viața”. Împăratul a schimbat tactica și a încercat să-l atragă prin cuvinte meșteșugite și promisiuni îmbietoare. Când a văzut că tânărul e de neînduplecat,  Dioclițian  a ordonat ca Sf. Gheorghe să fie azvârlit în temniță și supus unor torturi greu de imaginat pentru omul contemporan care se abandonează haoticului spațiu virtual. Uneori i se mai dădea un răgaz și era îmbiat să se închine idolilor însă  tânărul Mucenic a suportat totul cu răbdare,  în tăcere, arătând că mai presus decât toate bunurile trecătoare ale acestei lumi este credința în Dumnezeu, Cel Unul în treime. La un moment dat, spre bucuria împăratului, s-a  crezut  că a murit, doar că dezlegat, rănile i s-au vindecat ca prin minune și Sf. Gheorghe s-a arătat întru totul nevătămat.  Nici bătaia, nici otrava nu au avut efectul pe care mizau chinuitorii, dar cu puterea credinței ostașul martir a înviat un mort. Impresionați, mulți  au cerut și primit botezul creștin, între ei chiar vrăjitorul Atanasie. Ieșindu-și din fire, împăratul a poruncit să-i fie tăiat capul. În noaptea premergătoare execuției, când Sf. Gheorghe se ruga, l-a văzut pe Domnul care, încurajându-l, i-a spus că va primi cununa muceniciei.
Se apropia execuția și Dioclițian a încercat iar să-l atragă de partea sa  dar a primit același răspuns și, mai mult, Sf. Mucenic s-a îndreptat  către templul lui Apollo și, prin rugăciune, a dărâmat toate statuile idolilor.  De toate aflând, împărăteasa  Alexandra, destăinuindu-și credința, a pornit către locul de execuție, rugându-se cu tărie: ”Dumnezeule a lui Gheorghe, ajută-mă că tu ești Unul Atotputernic”. Era prea mult pentru prigonitorul împărat, care a poruncit să fie tăiate capetele  Sf. Gheorghe și propriei soți, Alexandra, care s-a sfârșit  pe drumul spre locul osândei. Sf. Mucenic Gheorghe a mulțumit lui Dumnezeu pentru tot, apoi și-a plecat capul ca într-o rugăciune înălțată Celui care ”a făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor”.  A urmat  șirul nenumăratelor minuni care întăresc credința creștină și care au făcut ca în mentalul popular să fie numit purtător de biruință. Nu  biruință lumească între altele în cele din urmă  efemere, și nici prin orice mijloc, ci aceea spre care ne cheamă Hristos, biruitorul morții spre înviere, a vremelnicului spre înveșnicire.

De la veșnicia morții la veșnicia vieții

Rugându-ne Sf. Gheorghe înțelegem, între altele, că drumul spre biruință este unul al bunei cumpăniri, dând „ cezarului cele ce sunt ale cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Ostaș și demnitar, bogat și chipeș, marele Mucenic și-a făcut datoria în mod strălucit, binemeritându-și cinstea care i s-a dat ca și poziția socială. Ar fi putut, lesne, să obțină mai mult, dar a știut dreapta măsură, pe care nu este îngăduit să o depășești, fără a-ți răpi singur veșnicia – credința în Hristos, Mântuitorul, care l-a a eliberat pe om de veșnicia morții și i-a dăruit veșnicia vieții. Încredințează Sf. Ev. Ioan: ”Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, pentru ca cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.  Am spune că astăzi e mai ușor să  mărturisim credința, care mai că se înțelege de la sine, dacă am uita de necesara disociere dintre a ”te numi creștin” și a ”fi creștin”, între ritualismul  zgomotos și viața de smerenie, milostenie și rugăciune. ”Prigonirile” de azi, , dacă le-am numi astfel, sunt mai rafinate, mai viclene, mai amăgitoare pe măsura fiecăruia și a tuturor. Nu odată perfide, ele ne îndepărtează de drumul dreptei credințe, lăsând a înțelege că  o urmăm, în fapt înrobindu-ne ”clipei”, depărtându-ne pe nesimțite de cele care sunt cu adevărat ale lui Dumnezeu.
În icoanele ce împodobesc bisericile, casele și sufletele noastre, Sf. Gheorghe este înfățișat cel mai adesea ucigând un balaur, simbol ce cuprinde  întreg spectrul răului. Ostașii creștini,avându-l mereu înainte, s-au avântat în lupta împotriva balaurului vremii, a păgânilor sfințind pământul țării. Sigur, mucenicia este un rod al credinței, o culme spre care suntem împinși în vremuri de restriște, când este evidentă alegerea între Dumnezeu și mamona. Dar până acolo, Sf. Gheorghe  arată cum anume să lucrăm pământul din care suntem  alcătuiți ca să rodească în virtuțile creștine, dătătoare de pace, liniște și bună sporire în tot lucrul folositor dobândirii unui loc în lumina cea fără înserare a iubirii lui Dumnezeu. Așa înțelegem rostul bogatelor tradiții  care au preluat, deloc la întâmplare,  elemente precreștine de la truditorii pământului de odinioară.  Toate mărturisesc un etos deschis luminii și bunei rodiri, un mod de a fi în lume împlinit prin credința creștină mărturisită în fapte, fără de care ar fi moartă. Se credea, bunăoară, că  Sf. Gheorghe  începe primăvara, fiindcă ”bate cu biciușca de foc, pădurea s-o înfrunzească, adună și scutură norii” și ocrotește animalele ca bun început împlinirilor de peste an. Urând cele de cuviință sărbătoriților, să sădim în inimă, locașul transcendenței, gândul că totul ne este dăruit spre a sfinți pământul, lucrând neabătut voia cea bună și îndelung răbdătoare a lui Dumnezeu.

Republicare din 23.04.2013

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.