Vânzarea mașinilor autohtone ar putea fi serios afectată, în cazul în care taxa auto va fi adoptată în forma propusă și dacă în programul "Rabla" nu vor fi alocate fonduri pentru 100.000 unități. "Dacă propunerea Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România de a include în acest an în programul Rabla 100.000 de autoturisme noi nu va fi aprobată și dacă importurile de second-hand se vor face superficial, fără un control, eu văd o cădere a vânzărilor de 15-20%, cel puțin la Dacia", a declarat vicepreședintele Dacia, Constantin Stroe. Acesta a mai spus că prin noua formă a grilei taxei de primă înmatriculare – care prevede că valoarea taxei va scădea odată cu creșterea vârstei mașinii – vânzările de automobile autohtone pe piața locală riscă să scadă precum în cazul Poloniei. "Dacă la 1 iulie 2008 va intra în vigoare noua grilă pentru taxa de primă înmatriculare, România riscă să ajungă precum Polonia, țară în care se comercializează doar 9% din totalul producției interne de automobile", a adăugat Stroe. De asemenea, reprezentanții Asociației spun că proiectul de taxă de primă înmatriculare întrunește și punctele de vedere ale APIA, dar că taxa ar trebui să scadă în funcție de valoarea mașinii. Potrivit APIA, Dacia a vândut anul trecut cele mai multe mașini, respectiv 94.949 unități, reprezentând o cotă de piață de 30,1%. În ce privește piața auto, datele Asociației arată că vânzările de autovehicule noi, inclusiv vehicule comerciale și autobuze, au fost de aproape 367.000 unități anul trecut, în creștere cu peste 23% față de 2006.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















