Acasă Actualitate Viorica Dăncilă a numit-o în CA al CNAS pe soția unui fost...

Viorica Dăncilă a numit-o în CA al CNAS pe soția unui fost senator PSD aflat în închisoare pentru corupție

DISTRIBUIȚI

Diana-Monica Isăilă a fost numită membru al Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă.

Conform deciziei şefei Executivului, Diana-Monica Isăilă a fost numită în această calitate în locul lui Petru Armean, pentru durata rămasă a mandatului.

Decizia premierului a fost publicată luni în Monitorul Oficial.

Diana-Monica Isăilă este soția senatorul Marius Isăilă (42 de ani), cel care a fost condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă în baza interceptărilor ambientale, a denunţurilor şi a declaraţiilor date de martori. Isăilă este acuzat că ar fi luat şpagă 200.000 de euro, în 2012 pe când lucra la Fisc.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În prima parte a anului 2012, inculpații Isăilă Marius Ovidiu, la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor Publice și Ene Cristian Ștefan, în înţelegere cu inculpatul Cristescu Cătălin, au convenit să intervină în vederea blocării controlului efectuat de către A.N.A.F., la firma unui denunţător care le-a solicitat ajutorul în acest sens.
După ce Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan i-au pretins inculpatului Cristescu Cătălin suma de 200.000 euro, susţinând că vor realiza intervenţiile pe lângă funcţionarii ANAF, acesta din urmă a transmis mai departe solicitarea către denunţător, care a remis suma pretinsă în mai multe tranşe. Astfel, o sumă de 20.000 euro urma să îi revină inculpatului Cristescu Cătălin, iar restul de 180.000 euro au fost remişi mai departe celorlalți 2 inculpați.
După remiterea sumei de 200.000 euro, deoarece controlul continua, inculpatul Cristescu Cătălin le-a transmis celorlalți doi inculpați nemulţumirea şi îngrijorarea denunţătorului. Aceștia au pretins o nouă sumă, respectiv 150.000 euro, plătibili în mai multe tranşe, pretinzând că este vorba de un nou control.
În cursul anului 2013, în luna august, inculpații Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan i-au pretins lui Cristescu Cătălin suma de 20.000 euro pentru a interveni pe lângă diferiţi funcţionari publici, în vederea sprijinirii acestuia să promoveze concursul ce urma să aibă loc în toamna anului 2013, pentru ocuparea unei funcţii de inspector în cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
În acelaşi scop, pentru a realiza intervenţii pe lângă diferiţi funcţionari publici şi decizionali din structurile de resort – în vederea favorizării aceluiași inculpat la concursul ce a avut loc la data de 29.03.2014, pentru ocuparea unor funcţii în cadrul ANAF, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – inculpatul Isăilă Marius Ovidiu, prin intermediul lui Ene Cristian Ștefan, i-a pretins o nouă sumă, în cuantum tot de 20.000 euro.
După remiterea celor 20.000 de euro de către Cristescu Cătălin, inculpatul Isăilă Marius Ovidiu, pentru a ascunde primirea banilor, a instigat la întocmirea unui fals contract de împrumut, între ceilalți 2 inculpați.
În cursul anului 2013, inculpații Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan au promis unui om de afaceri, realizarea de intervenţii pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Sector 3 Bucureşti şi la alte entităţi juridice, pentru ca societatea acestuia să obţină încheierea unor contracte de lucrări.
Folosul celor 2 inculpați, urmare a acestor „intervenții”, a constat în nerestituirea unui împrumut, în sumă de 25.000 euro, pe care inculpatul Isăilă Marius Ovidiu îl contractase de la omul de afaceri, parte din suma de bani împrumutată fiind folosită de inculpatul Ene Cristian Ștefan.

4 COMENTARII

  1. In nici o tara civilizata din UE Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), nu este numit politic sau de catre Premier. Reusita lor si nenorocirea noastra la romani de aici vine.

  2. Daca tot o preocupa problema CNAS(„globinei”) VIORICA din Videle poate urgenteaza sa se recupereze, pana se da verdictul in dosarul penal, sutele de milioane de euro furati de GENERALI PENSIONATI DIN MApN SI NUMITI apoi LA CONDUCEREA CNAS de catre alti neispraviti ai neamului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.