Acasă Auto AVAS nu înțelege decizia comisiei Europene

AVAS nu înțelege decizia comisiei Europene

DISTRIBUIȚI

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va solicita Comisiei Europene (CE) explicații referitoare la modul de calcul al cuantumului ajutorului de stat acordat ilegal, potrivit oficialilor europeni, la privatizarea Automobile Craiova.
"Avem o nelămurire legată de modul în care Comisia Europeană a calculat cuantumul ajutorului de stat și pentru a nu greși și altădată vrem să avem și viziunea CE. În cazul în care CE nu ne trimite mai multe informații, atunci vom solicita lămuriri. Mai exact, vrem să vedem ce anume au avut în vedere comisarii europeni când au luat această decizie, întrucât după ce va fi finalizată tranzacția AVAS trebuie să monitorizeze dacă clauzele contractuale au fost respectate de Ford. Noi nu contestăm decizia și, așa cum a anunțat deja Guvernul, o vom pune în aplicare, dar vrem să vedem ce obiecții au avut și cum putem recupera ajutorul de stat", a declarat vicepreședintele AVAS pe probleme de postprivatizare, Constantin Botez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.