Acasă Auto Peugeot 307CC nu este considerat un viitor rival pentru Megane CC

Peugeot 307CC nu este considerat un viitor rival pentru Megane CC

DISTRIBUIȚI

Competitia acerba dintre cei doi mari producatori auto francezi, Renault si Peugeot, nu mai este de mult un secret, iar o noua confruntare directa este asteptata in urmatoarele luni, cand Peugeot 307CC va intra pe o piata in care Megane Coupe-Cabriolet tinde sa acapareze intreaga atentie. Desi au avut timp suficient sa studieze rivalul direct, cei de la Peugeot nu au reusit sa creeze o masina care sa poata emite pretentii prea mari. Zona cea mai sensibila in care lupta se dovedeste inegala este cea a motorizarilor. In timp ce Peugeot pune la dispozitia clientilor numai doua propulsoare, ambele de 2.0 litri, dar cu puteri diferite si doua transmisii – manuala cu cinci trepte si automata cu patru rapoarte – , Renault a dotat modelul sau cu trei motoare, doua alimentate cu benzina (1.6VVT-115 cp si 2.0VVT-136 cp) si unu diesel extrem de performant (1.9dCi – 120 cp). Megane Coupe-Cabriolet beneficiaza si de aportul a trei tipuri de transmisii, doua manuale cu cinci si sase trepte si una -flick-shift- cu patru rapoarte.

In afara motorizarilor, Megane se claseaza in fata adversarului sau si prin nivelurile de dotare – Extreme, Dynamique si Privilege -, care asigura cumparatorului posibilitatea de a-si comanda vehiculul cu dotarile necesare fara sa plateasca in plus pentru optionale. Daca amintim si plafonul transparent retractabil sau accesul si pornirea pe baza de card, devine clar ca Megane Coupe-Cabriolet este cu mult inaintea competitiei in acest segment, in timp ce Peugeot 307CC se va incadra doar undeva pe la mijlocul ofertei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.