Acasă Auto Pregătirea mașinii pentru vacanță vă scapă de cheltuieli inutile

Pregătirea mașinii pentru vacanță vă scapă de cheltuieli inutile

DISTRIBUIȚI

Unul dintre cele mai importante lucruri în pregătirea autoturismului pentru plecarea în vacanță este debarasarea de lucrurile inutile. De multe ori, mașina devine spațiu de depozitare, iar o sută de kilograme în plus determină un consum de carburant cu până la 1,2 litri mai mare.
De asemenea, acestea micșorează spațiul, puterea de reacție și manevrabilitatea automobilului.
Pentru a evita aceste neplăceri, precum și costurile suplimentare, trebuie să renunțăm la bagajele inutile. În primul rând, odată sezonul rece trecut, este important să renunțăm la lopată, lanțurile antiderapante, sacii de nisip, soluțiile pentru dezghețat și toate celelalte accesorii împotriva zăpezii uitate în portbagaj.
Zecile de CD-uri împrăștiate prin mașină nu sunt necesare, iar torpedoul, buzunarele portierelor și spațiul de sub scaune reprezintă, de cele mai multe ori, locurile ideale pentru depozitarea lucruri nefolositoare.
Dacă portbagajul demontabil nu este folosit, trebuie demontat. Suporturile pentru portbagaj conduc la creșterea rezistenței aerului, și o creștere a facturii pentru carburant cu pâna la 15%.
La îngreunarea inutilă a mașinii contribuie și recipientele pentru depozitarea uneltelor, precum cutiile metalice pentru scule. Acestea pot fi mutate într-o cutie mai ușoară. În plus, în cazul bagajelor puteți folosi recipiente mai ușoare.

Portbagajul plin crește consumul

Geamantanele foarte grele nu fac altceva decât să îngreuneze autoturismul. De multe ori, greutatea obiectelor inutile depozitate în mașină este echivalentă cu greutatea unei persoane adulte.
Totodată, la încărcarea portbagajului trebuie să se țină seama și de ordinea aranjării bagajelor. Vor fi introduse mai întâi cele voluminoase, cu formă regulată pentru a umple spațiul mai eficient. Recipientele fragile se așează deasupra bagajelor mari și trebuie fixate pentru a nu se rostogoli in timpul mersului.
Cei care au foarte multe bagaje pot lua în calcul și montarea unui portbagaj deasupra mașinii. Prețul unei cutii de tip portbagaj cu un volum de circa 400 l pornește de la 500 lei. O altă soluție este atașarea unei remorci.
Înainte de a pleca la drum, asigurați-vă că greutatea încărcăturii este distribuită în mod egal în spatele mașinii. Verificați presiunea din anvelope, presiunea insuficientă crește simțitor distanța de frânare. De asemenea, asigurați-vă că farurile sunt reglate corespunzător și verificați frânele, cu cât mașina este mai încărcată cu atât distanța de frânare crește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.