Ceremonii

Între două ceremonii care i-au marcat trecerea din primul mandat prezidențial în ultimul, președintele Băsescu a depus jurământul în Parlament unde și-a rostit și discursul inaugural – binecuvântat de Patriarhul Daniel și afurisit aproape imediat de adversarii politici care i-au primit cu ostilitate declarația de „reconciliere“ pentru „modernizarea României“. Fraza prin care dl Băsescu aprecia că „vremea coalițiilor contra a trecut și a venit vremea dialogului și a coalițiilor pro“ a fost interpretată de dl Vosganian exact în sens contrar: „înseamnă că nu dialoghează cu cei care sunt contra sa, cu opoziția, și asta e un grav atac la adresa democrației“. Poftim! Una vorbim și bașca
ne-nțelegem! Semn că diferențele între coalițiile contra naturii și coalițiile prostănace sunt insesizabile. Convingerea dlui Băsescu că poate „coaliza toate energiile și competențele pentru reformarea clasei politice, a justiției și a statului“ pare mai degrabă utopică și retorică: multe energii sunt deja coalizate „contra“. Cel puțin așa reiese din faptul că dnii Geoană și Antonescu n-au ieșit din transa electorală și par șocați de acea duminică în care s-au sărutat în curtea PSD crezându-se câștigători la vot în plic. E de înțeles: numai Geoană să nu fii, după asemenea zi. Până și dl Hrebenciuc a dat în mintea vrăjitoarelor considerând că dl Băsescu a câștigat cu ajutorul „flăcării violete“ care-l protejează, îndeosebi joia. Nu e clar dacă dl H. vede flăcări violete doar joia sau e bântuit de ele zilnic – cert este că la depunerea jurământului, dl Băsescu purta o cravată violet care trebuie să-i fi dat amețeli vraciului pesedist. Oricum, faptul că Hrebe crede în flăcări violete la vârsta sa îl face simpatic: n-ar fi exclus să mai creadă și în Moș Gerilă. Dincolo de aceste erezii, e limpede că războiul celor două tabere nu s-a încheiat și că flăcările (violete sau roșii) riscă să mistuie orice inițiativă. Sub privirile protectoare ale dlui Năstase, cu care-și petrecea seara și întunecimile, dl Orban l-a aruncat pe dl Băsescu în flăcările iadului comparându-l cu Hitler în 1932. Cei doi n-au ajuns nici măcar la pactul Ribbentrop-Molotov darmite în zilele noastre. Așa încât, anul 2010 s-ar putea să nu ne aducă nici liniștea dlui Geoană, nici bunul-simț al dlui Antonescu și nici reformarea dlui Băsescu. Sau poate da. Vom trăi și vom vedea. Să ne urăm așadar „la mulți ani“ – căci avem nevoie de foarte mulți ani pentru a ajunge la liman. Sănătate! Tia Serbanescu