Acasă Bref Coloane

Coloane

DISTRIBUIȚI

Premierul Cioloș chiar se află între seceră și ciocan: dacă schimbă legea alegerilor pentru două tururi la primărie, îl supără tare pe Dragnea. Dacă n-o schimbă, o necăjește rău pe dna Gorghiu. Asta-i viața de tehnocrat: ziua proletar, noaptea împărat. Vicepremierul Dâncu pare însă cel mai alpinist dintre tehnocrați: „eu cred că în 2018, la centenarul Marii Uniri, munții noștri vor fi străpunși de două autostrăzi una de la sud spre Transilvania și alta din Moldova spre Transilvania”. Hei-rup! E un munte de optimism, Dâncu ăsta. Vorba lui Blaga (dar nu Vasile): dați-mi un trup, voi, munților, pentru strașnicul suflet ce-l port. De la vale se vede însă clar că munții noștri nu trebuie să se teamă: nu vor fi străpunși de nicio autostradă. Ăștia nici studii de fezabilitate nu pot să facă în doi ani darmite să străpungă munții. Cel mult, cu demagogia. Mai rezervat, ministrul transporturilor a declarat că aceste proiecte se vor finaliza încolo, după 2020. Mai exact la bicentenarul Marii Uniri. Dar și pe șoselele actuale se poate circula repede: dacă ai coloană oficială atingi 120km/h chiar și-n București. Fostul vicepremier Oprea așa proceda și nimeni nu-l mai Oprea până n-a intervenit DNA care l-a pus sub urmărire penală pentru exces de coloane (cinci pe zi). Dosarul trebuia avizat de Parchetul General dar acolo a avut loc o oprire neprevăzută: procurorul general Nițu n-a semnat căci e implicat în dosar (Oprea îi dăduse și lui niște coloane oficiale) iar adjunctul Licu n-a semnat căci își dăduse plagiatul cu Oprea. Până la urmă s-a găsit un adjunct neamestecat. E greu să găsești în vreo instituție șefi care să nu-i fie îndatorați lui Oprea. Generalul și-a plantat santinele peste tot. Obișnuit cu alaiul, Oprea a ieșit la declarațiile de victimizare cu tot partidul după el. Omul nu suportă singurătatea. I-e frică să umble singur, de-aia își lua însoțitorii și la coafor. Așa că în aceste momente grele, Onțanu, Nicolicea și compania stăteau drepți în spatele lui. De ce nu i-or fi adus și pe Rică Răducanu și pe Arșinel? Ne mai distram nițel. Așa, a rămas doar Radu Cristescu (MP) cu glumele: „l-aș compara pe Iohannis cu Borcea, pe Dragnea cu Alina și pe Oprea cu Valentina”. Vai, dar ce comic e! Numai că râsu-i pe MP de când Băsescu a făcut-o lată lăudându-se că i-a oferit România lui Voronin. Merde! Ponta zice însă că doar „Tăriceanu și Băsescu fac opoziție” și că adevărul despre Colectiv se va afla peste 26 de ani. Zău? Dacă știe ceva, să spună acum. Ce-o tot lungește? De ce i-e frică? O fi văzut afișul PSD-Neamț unde un tip cu masca de gaze pe față vine amenințător cu mesajul: „Vrem schimbarea. PSD îți dă puterea”. Măi PSD decât să ne dai puterea mai bine dă-ne pace.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.