Home Bref Confectii

Confectii

DISTRIBUIŢI


Coruptia, care a adus faima Romaniei in toate clasamentele mondiale si locul I in Europa, a fost si campioana nationala a celor mai importante declaratii din ultima vreme – mai ales de cand s-a bucurat de atentia ambasadorului american. Cum e si firesc, seful PNA, procurorul Ion Amarie, a preluat tema, mai ales ca ea ii revine in mod oficial si, in cadrul unui simpozion, a inceput prin a semnala ca -si in mass-media exista oameni care savarsesc fapte de coruptie- si ca in ziare apar -articole comandate sau cumparate-. Pentru arestarea faptasilor, s-a auzit al dlui Ion Amarie glas, -nu e niciodata prea tarziu-, numai ca PNA are o agenda foarte incarcata, asa ca pana atunci ar fi bine ca ziaristii -sa aiba o lege care sa le apere drepturile-. Mai ales dreptul la tacere. Dandu-si seama ca spusele sale suna ca o amenintare, dl Amarie a incercat sa dreaga impresia explicand ca -se intampla ca atunci cand vorbesti liber sa nu te exprimi foarte clar si, deci, sa nu fii bine inteles-. Se vede ca dl Amarie, neobisnuit sa vorbeasca liber, a ajuns sa regrete libertatea de expresie. Ce l-a impiedicat sa aplice legea si in cazul ziaristilor corupti? Fireste ca exista coruptie in presa – doar si ea traieste in Romania. Dar acest lucru pare sa convina multor partide si indeosebi puterii. Ce s-ar fi facut puterea daca nu exista coruptie si nu putea -comanda sau cumpara- articole la bucata sau, uneori, ziare si posturi radio si tv cu totul? Dl Amarie va fi vazut si dansul -articolele cumparate- de dl Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, care, dupa ce si-a luat un ziar intreg, s-a dovedit un bun cumparator de articole de lux si la ziare de firma unde apar, cu sau fara eticheta publicitatii, confectii care-i lauda ispravile. Articolele si paginile de publicitate care anuntau deschiderea economatului din Piata George Cosbuc au costat, probabil, cat o sala de economat. Cand publicitatea e mai groasa (680 p.) si guvernul insusi este intrebat din ce bani isi plateste volumele omagiale, ministrii s-au speriat atat de tare, incat au platit din buzunarul propriu cate opt milioane pentru a achita consumatia de hartie a replicii dlui Dancu la -Cartea neagra a guvernarii PSD-, lansata de PD. In mod ciudat, premierului Nastase, care a pierdut fara sa clipeasca o suta de milioane la jocul -Dracula Park- al dlui Agathon, i-a parut rau de cele opt milioane, declarand ca suma putea fi platita in mod legal de guvern care se afla in legitima aparare. Desi aparuta doar de cateva zile, -Cartea neagra- a si fost epuizata, intrucat viata i-a adaugat noi capitole de taxe si accize. In afara taxei pe radio si tv inclusa in pretul energiei electrice – in virtutea presupunerii superperformante ca la simpla apasare pe comutator orice lustra se aprinde atat de tare, incat incepe sa cante si sa prezinte telenovele – guvernul se chinuieste acum sa mareasca accizele la benzina. PSD nu e insa dispus sa imparta cu nimeni nerealizarile. Dl Mitrea a retezat speculatiile unei viitoare guvernari cu PNL si PD precizand ca -PSD poate sa castige singur alegerile si sa formeze singur guvernul-, ca n-are de gand sa se alieze cu PD si ca alianta cu PNL -poate fi o ipoteza-. Adica votezi PNL si te trezesti tot cu PSD? Asta nu-i ipoteza, e antiteza. Tot prin antiteza, la Sibiu a luat fiinta -Alianta pentru monarhie-. Cam riscant! Daca PSD ia in serios ideea si se transforma in monarhie? Deja dlui Nastase i se spune -Imparatul- si are destui bufoni ai regelui in jurul sau.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.